Borg vs. McEnroe

borg-mcenroe-poster
Imagine

”You don’t understand what the f**k it takes to play tennis. Do you know I go out there and give everything for this game? Everything! Everything in me gets left out on that f**king court and none of you understand it because none of you do it.”

În interviuri, auzi jucătorii de tenis vorbind despre presiunea resimțită: de a câștiga, de a deveni numărul 1 mondial, de a bate un anumit adversar pe care nu l-au mai învins niciodată. Mai des îi auzi spunând că nu resimt presiune, că se concentrează pe jocul lor și vor face ceea ce știu mai bine ca să câștige, dar de multe ori cred că adevărul e altul mai ales dacă e vorba despre un jucător foarte competitiv care își dorește neapărat să câștige. Însă și mai des îi auzi pe jurnaliști întrebându-i despre presiune și emoții negative și insistă în a-i întreba cât de mult îi afectează acesta în anumite circumstanțe. Răspunsurile sunt de cel mai multe ori rezervate, diplomate, fără a intra în detalii. E vorba aici și de strategie în ansamblu: nu vrei să știe adversarii sau staff-ul lor că tu ești stresat de un meci contra acestora.

Tocmai din cauză că jucătorii nu dezvăluie multe în interviurile lor, de fiecare dată când mai prinzi câte o informație din backstage în legătură cu procesul lor de pregătire și cum se simt de fapt, e foarte interesant și revelator și te ajută să-i înțelegi mult mai bine și să le înțelegi evoluția când ies pe teren.  Continuă lectura „Borg vs. McEnroe”

Lovituri de geniu

Lovituri de geniu de L. Jon Wertheim

„Să spui că Federer câștigase Wimbledon-ul cinci ani la rand era adevărat, dar parcă prea puțin. Federer era stăpânul Wimbledon-ului la ora aceea. Ba nu, nici măcar asta nu reprezintă adevărul. Federer era Wimbledon.”

Pentru mine, dar probabil și pentru alți fani ai tenisului, după numărătoarea până la Crăciun începe o altă numărătoare: cea până la începerea noului sezon de tenis. E drept că pauza dintre sezoane e mai scurtă (aproximativ 2 luni) decât cea între Crăciunuri, însă e mai intens simțită pentru că pe parcursul anului, în fiecare lună există câteva turnee care pot fi urmărite. Probabil de aceea perioada de două luni e un soi de tennis hangover când te gândești serios dacă să revezi cele mai bune meciuri ale anului sau visezi că îți întâlnești jucătorii preferați (cum pățesc eu).

Recent am descoperit, cu încântare, că există ceva cu care să îți tratezi tennis hangover-ul: să citești cărți despre tenis și ce bine că la editura Publica ai de unde alege. Deși aveam acces la autobiografia lui Andre Agassi, care am înțeles că e foarte faină, sau la o biografie a lui Andy Murray (o surpriză pe care i-am facut-o mamei mele care e fan Andy Murray) am decis să citesc ceva mai diferit puțin și anume analiza, set cu set, a finalei Wimbledon din 2008 dintre Roger Federer și Rafael Nadal, meci care, se pare, e unul de referință și probabil a intrat în istorie. Continuă lectura „Lovituri de geniu”