Despre Simona și storytelling

12669799_1684908868447515_1255993124_o

După meciul pe care l-a câștigat ieri, Roger Federer a zis, printre alte lucruri foarte amuzante, faptul că ”Storytelling is very important in sports.”, atunci când a fost întrebat despre personalizarea proprilor pantofi sport cu care joacă. Lucru care mi s-a părut tare interesant în contextul acestor două săptămâni de Australian Open.

Da, știu că e ceva cât se poate de evident. Drept dovadă stă și faptul că amintirile cu care rămâi după multe zile de meciuri de tenis sunt desfășurările neașteptate de evenimente, de exemplu jucători care produc surprize și ajung în fazele avansate ale turneelor și astfel depășesc statutul de aproape anonimi în percepția urmăritorilor de tenis obișnuiți. Acest lucru s-a întâmplat cu consecințe pozitive pentru un anume jucător din Coreea de Sud, dar foarte negative pentru un altul din Statele Unite. Cel din urmă a ajuns în atenția presei și a urmăritorilor de tenis din cauza unor mesaje pe Twitter foarte controversate.

Continuă lectura „Despre Simona și storytelling”

Tenis. Sportul inventat de diavol

tenis_01
Editura Corint

În anul 2014 nu știam nimic despre tenis. Ba chiar aveam percepția că ar fi plictisitor. Nimic mai fals, dar asta e altă poveste.

Tenisul l-am descoperit la ediția Roland Garros din acel an pentru că o jucătoare româncă făcea senzație bătând jucătoare bună după jucătoare bună și punându-i probleme Mariei Sharapova în finală. Bineînțeles, era vorba de Simona Halep. După acel Roland Garros m-am lipit definitiv de tenis, iar la meciurile cu miza ale Simonei am niște emoții de tulai Doamne, parcă e vorba de soarta mea în joc. În finala de la RG de anul trecut când Simona avea set câștigat și 3-0 în al doilea set parcă simțeam cum îmi dau lacrimile văzând-o deja cu trofeul în mână. După trei ani, tot nu mi-am învățat lecția.

Acum nu e cazul să ne amintim de turnura pe care a luat-o meciul și cum am avut motive de plâns, dar nu de fericire. Până nu se strigă ”game, set and match” meciul nu e gata și se pot întâmpla multe surprize mai mult sau mai puțin plăcute. Așa că niciodată să nu te bucuri sau să te întristezi până nu ai o certitudine. În fine, să ne suflăm nasul și să tragem aer în piept, pentru că amintirea mai doare puțin, dar și pentru că trebuie să ne ținem tari și concentrați pe a trimite vibe pozitiv Simonei ca să o țină glezna pe mai departe.

Ce urma să aflu mai apoi ținea mult de cum se desfășoară jocul, lucruri despre jucătorii din top și viața relativ privilegiată pe care o duc. Relativ pentru că din punct de vedere financiar sunt asigurați, dar proprii demoni tot îi mai bântuie când mai pierd meciuri și lucrurile nu merg așa cum și-ar dori. Însă înainte de a ajunge în top se întâmplă multe alte lucruri care nu se văd la TV sau pe altundeva. Se parcurg etape care sunt probabil la fel de grele, dacă nu și mai grele, decât cele prin care trec cei de sus din top.

Continuă lectura „Tenis. Sportul inventat de diavol”

Lovituri de geniu

Lovituri de geniu de L. Jon Wertheim

„Să spui că Federer câștigase Wimbledon-ul cinci ani la rand era adevărat, dar parcă prea puțin. Federer era stăpânul Wimbledon-ului la ora aceea. Ba nu, nici măcar asta nu reprezintă adevărul. Federer era Wimbledon.”

Pentru mine, dar probabil și pentru alți fani ai tenisului, după numărătoarea până la Crăciun începe o altă numărătoare: cea până la începerea noului sezon de tenis. E drept că pauza dintre sezoane e mai scurtă (aproximativ 2 luni) decât cea între Crăciunuri, însă e mai intens simțită pentru că pe parcursul anului, în fiecare lună există câteva turnee care pot fi urmărite. Probabil de aceea perioada de două luni e un soi de tennis hangover când te gândești serios dacă să revezi cele mai bune meciuri ale anului sau visezi că îți întâlnești jucătorii preferați (cum pățesc eu).

Recent am descoperit, cu încântare, că există ceva cu care să îți tratezi tennis hangover-ul: să citești cărți despre tenis și ce bine că la editura Publica ai de unde alege. Deși aveam acces la autobiografia lui Andre Agassi, care am înțeles că e foarte faină, sau la o biografie a lui Andy Murray (o surpriză pe care i-am facut-o mamei mele care e fan Andy Murray) am decis să citesc ceva mai diferit puțin și anume analiza, set cu set, a finalei Wimbledon din 2008 dintre Roger Federer și Rafael Nadal, meci care, se pare, e unul de referință și probabil a intrat în istorie. Continuă lectura „Lovituri de geniu”

Experiența FedCup Cluj-Napoca

Poză facută de Lucian Nuță
Poză facută de Lucian Nuță

Întrerupem programul normal pentru o postare diferită. Deși are ca subiect sportul, postarea va fi mai mult relatarea unei experiențe personale decât o ocazie de a-mi da cu părerea referitor la aspecte tehnice sau tactice ale jocului, despre care oricum habar nu am în 99,9% din cazuri. Motivul pentru care am ales să scriu în limba română va fi evident cât de curând.

Publicul iubitor de tenis știe că week-end-ul trecut a fost mare eveniment la Cluj-Napoca. Două zile la rând s-a desfășurat o etapă foarte importantă din Cupa Federației, care este o competiție de tenis între țări, la fete. Echipa României a avut un parcurs foarte bun în ultimii ani în această competiție, jucând contra țări precum Serbia, Spania, Canada, iar acum a venit rândul confruntării cu echipa multiplă câștigătoare a acestei competiții, și anume echipa Cehiei.

De la Roland Garros 2014, când a avut Simona Halep acel parcurs excelent unde a făcut o finală superbă cu Maria Sharapova, am început să urmăresc turnee de tenis pe cât posibil, atât la fete cât și la băieți. Cumva acest sport m-a prins destul de repede, urmărind parcursul mai multor jucători pe lângă cel al Simonei Halep sau al altor jucătoare din România.

Mi-am dorit tare mult să văd tenis live, să experimentez atmosfera de la un meci și să urmăresc jucători pe care i-am urmărit doar la TV, îndeaproape. Ce altă ocazie mai bună pentru a face acest lucru decât confruntarea Romania – Cehia din cadrul FedCup ca să văd tenis de calitate, având în vedere că ambele echipe sunt formate din jucătoare de top.

Poză facută de Lucian Nuță
Poză facută de Lucian Nuță

Locația, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, a fost minunată, publicul foarte implicat și alături de jucătoare, mai ales în momentele importante ale meciurilor. Deși publicul clujean nu e obișnuit cu competiții mari de tenis, s-a comportat surprinzător de bine, având în vedere regulile oarecum stricte ale jocului de tenis, mai ales la FedCup, pentru privitori: e obligatorie liniștea în timpul jucării unui punct, în timpul serviciului și între primul și al doilea serviciu, pentru că altfel jucătoarele pot fi penalizate. Chiar și atunci când mai erau câțiva spectatori care țineau să strige încurajări în momente inoportune sau să aplaude greșelile adversarei, ceilalți din sală făceau ei liniște printr-un ”Shhh!” destul de discret pentru a nu fi deranjant și pentru a le scuti pe jucătoare de probleme.

Să vezi tenis live, chiar dacă nu ești mare fan, poate fi extraordinar. Nu are cum să nu te prindă atmosfera electrizantă și să strigi și tu măcar o dată „Hai România!” când observi cât suflet pun restul oamenilor și cum trăiesc meciurile. Ce să mai zic de momentul când câștigarea mult așteptată a unui meci, de-a lungul căruia te-au încercat toate emoțiile posibile, se petrece și toată lumea sare în picioare de fericire și entuziasm.

Poză facută de Lucian Nuță
Poză facută de Lucian Nuță

Ce îmi mai place mie tare mult e faptul că ai ocazia să vezi fericirea aia în stare pură când vine răsplata după o muncă grea și un meci cu adevărat muncit atât fizic cât și emoțional. Fericirea pe care o vezi în ființa jucătoarei care a dat tot ce a putut și încă ceva, în acel moment, e ceva extraordinar, n-ai cum să nu empatizezi. Acest lucru s-a întâmplat atât în cazul Monicăi Niculescu care a obținut o victorie excelentă împotriva Petrei Kvitova, victorie care a însemnat atât de mult, încât la final a căzut în genunchi de fericire, cât și în cazul Simonei Halep care a obținut și ea o victorie importantă, de moral, tot împotriva Petrei Kvitova. La final efectiv vedeai cum i s-a luat o piatră de pe suflet. Simona a dus o mare greutate pe umeri în acest început de sezon, dar și după prima zi de concurs când nu a reușit să obțină o victorie împotriva Karolinei Pliskova, înfrângere care sunt convinsă că nu a avut efecte benefice pentru moralul ei la acel final de zi.

S-a discutat zilele acestea parcă mai mult despre înfrângerea Simonei din prima zi, decât despre performanța admirabilă a echipei per total, mulți acuzând-o și spunând că dacă ar fi câștigat cu Pliskova, am fi câștigat fără probleme în acest weekend. Ceea ce nu e așa de sigur. Au mai spus și că ea, ca jucătoare de top, ar fi trebuit să aducă ambele puncte României. Lumea uită că jucătorul de tenis e singur pe teren și el e cel care duce lupta reală și foarte grea atât fizic cât și psihic pentru a câștiga un meci care poate fi un adevărat roller coaster emoțional. Chiar dacă publicul susținător poate contribui puțin la moral prin încurajări și galerie, cel care joaca e doar și doar omul de pe teren.

Din multe puncte de vedere un jucător profesionist de tenis poate fi mult mai puternic emoțional decât mine, privitorul de rând, ceea ce mulți uită și sar să acuze un om foarte muncitor care se luptă cu o mare presiune mai ales când joacă pentru țară. Uitați-vă doar la felul în care Monica Niculescu a jucat în meciul cu Kvitova, câtă emoție a fost la mijloc și câtă motivație pentru a face egal la puncte în prima zi de concurs cu Cehia. Chiar și acum când mă uit la un video cu rezumatul meciurilor retrăiesc emoțiile acelea puternice pe care le-am experimentat acolo în sală.

Pentru că oricât s-ar discuta și dezbate faptul că jucătorul trebuie să joace doar pentru el, acest lucru cam intră pe o ureche și iese pe cealaltă când e vorba mai ales de o competiție precum FedCup, în contextul în care îți reprezinți țara. Doar vedeți declarațiile fetelor, cât de mult și-au dorit să câștige și să facă publicul mândru de ele. Nicidecum nu putem să le acuzăm de contrariul. N-ar trebui nici măcar să îndrăznim.

Poză facută de Lucian Nuță
Poză facută de Lucian Nuță

Că Simona a plâns sau nu după înfrângerea din prima zi sau cât de rănită și pansată a fost la picioare și în ciuda acestui fapt a jucat și a câștigat în a doua zi, ar trebui să ne privească mai puțin pe noi și mai mult pe ea. Ce vreau să subliniez e că nu ar trebui să avem nevoie să ni se ofere circumstanțe atenuante în ceea ce o privește pe Simona, pentru că ar trebui să o susținem în continuarea chiar dacă săptămânile trecute a fost pe locul doi și acum e pe trei sau va fi mai jos. Pentru că, într-adevăr, persoana aceasta plină de energie și dorință de perfecționare, care ne-a oferit atâtea motive de bucurie obținând performanțe notabile, ar trebui să joace pentru ea, pentru plăcerea ei și mai puțin sub presiunea criticilor. Astfel îi va fi ușurată calea, plină de obstacole oricum, către victorii mai mari de care cu toții vrem să ne bucurăm și la care să fim martori.

Eu cel puțin voi continua să mă bucur de tenis indiferent de înfrângeri și în fața cui acestea s-au petrecut, în ce condiții și indiferent de ce spun criticii. Weekend-ul trecut a fost excelent în ciuda înfrângerii la limită, ca să zic așa, pentru că România a pierdut cu 2-3. În tenis o victorie nu e niciodată sigură pentru că, și cine urmărește constant meciuri știe, oricând se poate produce o surpriză. Cu toții am sperat la acea surpriză chiar dacă România a jucat contra celei mai bune echipe de FedCup din ultimii ani. E normal. Însă ce nu e normal e sa ne proiectăm dezamăgirea asupra celor care au dus adevărata luptă.

Experiența FedCup trăită în weekend a fost minunată, am trăit atât emoții pozitive intense cât și emoții mai puțin pozitive și am rămas cu o mare poftă de a mai vedea tenis live și a respira atmosfera unor meciuri trăite intens atât pe teren cât și în tribune.

Poză facută de Lucian Nuță
Poză facută de Lucian Nuță

P.S. Un articol și mai competent au scris cei de la Treizeci zero care fac o treabă tare bună. Dacă urmărești tenis îți recomand să le citești articolele cu fiecare ocazie. Eu cel puțin așa procedez.