Daneza și americanca

caca8-img

Țin minte că eram la o terasă în centru când am văzut prima dată mult discutata copertă a revistei Vanity Fair US din iulie 2015. Mă refer aici la prima copertă și prima apariție oficială în presă a lui Caitlyn Jenner.

Având în vedere că nu urmăresc presa de scandal din Statele Unite, mi-au scăpat speculațiile referitoare la transformarea lui Bruce Jenner. Chiar nu-mi amintesc dacă știam, înainte de a vedea această copertă, ce anume pregătea el de atâta timp. Ulterior am văzut că a fost difuzat un interviu cu Bruce, la finele lunii aprilie, unde el povestea în detaliu despre viața lui și schimbarea prin care trecea la momentul acela și ce urma să facă. Continuă lectura „Daneza și americanca”