Cum a fost conferința „The Woman” – Cluj-Napoca 2018

the-woman-2017-new

Așa cum vă spuneam în articolul anterior, anul acesta a fost a 7-a ediție The Woman iar eu am participat pentru prima dată.

Printre motivele pentru care am vrut să merg a fost țelul meu de a-mi ieși din zona de comfort chiar și într-o măsură cât de mică pentru a-i dovedi creierului meu că nu se va întâmpla nimic tragic dacă încerc lucruri noi asupra cărora am rețineri, însă de pe urma cărora știu că aș avea de câștigat.

Unui dintre scopurile mele la această conferință, în primul rând, a fost socializarea/networking-ul pentru că dacă ar fi după instinctul meu și starea mea de fapt, de om introvertit, aș sta doar în casă #CelMaiBunPlan. Who’s with me? Continuă lectura „Cum a fost conferința „The Woman” – Cluj-Napoca 2018”

Conferința The Woman: Always be the better you

the-woman-2017-new

Educația sau lipsa ei e una dintre acele variabile care influențează puternic o societate pentru că se reflectă în fiecare acțiune a cetățenilor ei. Iar aici nu e vorba doar de cunoștințele de cultură generală sau de cele legate specific de un domeniu academic. E vorba și de felul în care ne comportăm unii cu ceilalți și chiar cu noi înșine aici intervenind aspecte precum inteligența emoțională care ar trebui și aceasta să fie un focus esențial la școală.

Indiferent la ce alegem să ne concentrăm în mod specific, educația ca obiectiv general ar trebui să fie un proces continuu la care să nu renunțăm pe parcursul vieții. Continuă lectura „Conferința The Woman: Always be the better you”

Introvertita și blog meet-ul

negative-space-picnic-city-river-sunset-ben-duchac
Negative Space

Se vorbește des despre efectele negative ale rețelelor sociale: despre faptul că creează dependență, că îți pot distrage lejer atenția de la alte lucruri mai importante și astfel riști să pierzi ore dând scroll fără să câștigi ceva de pe urma experienței, că ne creează o imagine falsă despre oameni și lume pentru că oamenii împărtășesc, în mare, doar experiențele pozitive și respectiv rețelele sunt în așa fel optimizate ca să ne ofere doar lucruri care ne-ar plăcea, care ne confirmă părerile.

Toate aceste argumente sunt valide și scopul meu acum nu e să le demontez. Această postare va avea un ton pozitiv pentru că voi scrie despre un lucru pozitiv pe care îl faciliează rețelele sociale, un lucru de care învăț să profit cât mai des și pe care am ajuns să îl apreciez mai ales datorită faptului că am un blog și îmi place să scriu.

Lucrul la care mă refer e posibilitatea de a cunoaște și de a interacționa cu oameni de oriunde din lume, de a găsi oameni cu aceleași preocupări care te pot ajuta pe drumul tău, dar și de a-ți face noi prieteni apoi offline. Prin Facebook, Instagram și Twitter am găsit oameni foarte faini cu care apoi m-am și văzut offline, oameni pe care poate în alte condiții nu i-aș fi întâlnit. Continuă lectura „Introvertita și blog meet-ul”

Olguta si un bunic de milioane

”Olguța și un bunic de milioane” e genul de carte pe care am știut că trebuie musai să o citesc indiferent de subiect sau vârsta recomandată pentru citire. De asemenea, am știut că oricâte cărți aș avea deja pe lista de ”to be read”, aceasta trebuie să urce printre primele pentru că, who are we kidding, lista de to be read e practic interminabilă, având în vedere că se extinde constant.

Recunosc că titlul și coperta au jucat un rol important în decizia de cumpărare. Îmi asum acest lucru. Dar acest lucru e și un compliment pentru ilustrator, așa că îmi asum doar jumătate din superficialitatea deciziei bazate pe factorul vizual.

Nu am știut că atât autorul, Alex Moldovan, cât și ilustratorul, József Vass, sunt din Cluj-Napoca, asta am aflat abia după ce am cumpărat cartea. Pentru fanii orașului, trebuie să menționez că povestea se petrece chiar în Cluj-Napoca ceea ce a fost încă o surpriză plăcută pentru mine.

Cartea o are ca protagonistă pe Olga Tomescu, o fetiță de 12 ani tare simpatică, inteligentă și mereu cu replici ironice pregătite de livrare în caz că situația o cere. E pasionată de citit și fascinantă de biblioteci, se declară fan Sherock Holmes (mă întreb dacă a urmărit show-ul făcut de cei de la BBC), iar în ceea ce privește muzica, genul jazz e cel pe care îl preferă. Nu e ceva tocmai tipic pentru o fetiță de 12 ani, însă nici aventurile ei nu sunt unele obișnuite.

În decursul câtorva zile viața ei se schimbă mai radical decât și-ar fi imaginat odată cu apariția mătușii ei, din partea tatălui, cu care era obligată să-și petreacă weekend-ul deși nu a recunoscut-o și nu a avut niciodată o relație strânsă cu ea. Oricât de mult s-ar opune Olguța schimbărilor care vor urma, nu mai are de ales pentru că lucrurile deja s-au pus în mișcare din momentul în care mătușa ei le-a călcat pragul casei. Olguța va fi nevoită să facă față unor situații neprevăzute și necunoscute, să ia decizii în situații criză și să învețe în cine să aibă încredere și în cine nu.

Pe lângă partea de dramă care mișcă povestea înainte, aventurile Olguței (din weekend-ul care se anunță a fi plin de surprize și care îi va revela informații neașteptate) sunt însoțite și de umor pentru că simțul umorului acestui personaj e la cote ridicate. Cred că e genul de poveste de care se pot bucura copiii, adolescenții dar și adulții care încă mai au poftă de povești ale copilăriei cu happy ending.

Mi-a plăcut mult că vocea Olguței e bine definită și înțelegi motivațiile acestui personaj care e conturat atât de bine prin limbaj, preferințe și acțiuni. Întreaga poveste, mai puțin un capitol dacă bine îmi amintesc, e scrisă din perspectiva Olguței, lucru care îți dă senzația că ai parte de o privire cât mai intimă asupra vieții ei chiar și într-o perioadă așa scurtă de timp. În timp ce citeam deja aveam un film rulând în minte și o vedeam pe Olguța narându-și aventurile pe măsură ce le urmăream desfășurarea. Cred că ar funcționa bine ca poveste pe marele sau micul ecran pentru că Olguța e tare simpatică și poți empatiza eficient cu ea.

Finalul cărții e unul relativ deschis, astfel fiind posibil să mai citim în viitor aventuri ale Olguței pentru că am senzația că oriunde i se îndreaptă viața de acum încolo tot i se vor întâmpla lucruri musai de povestit, mai ales că nu pare deloc a-și fi epuizat resursele scriitoricești.

P.S. Cartea ”Olguța și un bunic de milioane” este una dintre cărțile finaliste ale Trofeului Arthur, ediția 2014. Nu știam de existența acestui concurs și inițiativa de publicare a autorilor români apoi, dar felicitări celor care se ocupă de asta.

 

Ție îți place să citești cărți pentru copii?

Experiența FedCup Cluj-Napoca

Poză facută de Lucian Nuță
Poză facută de Lucian Nuță

Întrerupem programul normal pentru o postare diferită. Deși are ca subiect sportul, postarea va fi mai mult relatarea unei experiențe personale decât o ocazie de a-mi da cu părerea referitor la aspecte tehnice sau tactice ale jocului, despre care oricum habar nu am în 99,9% din cazuri. Motivul pentru care am ales să scriu în limba română va fi evident cât de curând.

Publicul iubitor de tenis știe că week-end-ul trecut a fost mare eveniment la Cluj-Napoca. Două zile la rând s-a desfășurat o etapă foarte importantă din Cupa Federației, care este o competiție de tenis între țări, la fete. Echipa României a avut un parcurs foarte bun în ultimii ani în această competiție, jucând contra țări precum Serbia, Spania, Canada, iar acum a venit rândul confruntării cu echipa multiplă câștigătoare a acestei competiții, și anume echipa Cehiei.

De la Roland Garros 2014, când a avut Simona Halep acel parcurs excelent unde a făcut o finală superbă cu Maria Sharapova, am început să urmăresc turnee de tenis pe cât posibil, atât la fete cât și la băieți. Cumva acest sport m-a prins destul de repede, urmărind parcursul mai multor jucători pe lângă cel al Simonei Halep sau al altor jucătoare din România.

Mi-am dorit tare mult să văd tenis live, să experimentez atmosfera de la un meci și să urmăresc jucători pe care i-am urmărit doar la TV, îndeaproape. Ce altă ocazie mai bună pentru a face acest lucru decât confruntarea Romania – Cehia din cadrul FedCup ca să văd tenis de calitate, având în vedere că ambele echipe sunt formate din jucătoare de top.

Poză facută de Lucian Nuță
Poză facută de Lucian Nuță

Locația, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, a fost minunată, publicul foarte implicat și alături de jucătoare, mai ales în momentele importante ale meciurilor. Deși publicul clujean nu e obișnuit cu competiții mari de tenis, s-a comportat surprinzător de bine, având în vedere regulile oarecum stricte ale jocului de tenis, mai ales la FedCup, pentru privitori: e obligatorie liniștea în timpul jucării unui punct, în timpul serviciului și între primul și al doilea serviciu, pentru că altfel jucătoarele pot fi penalizate. Chiar și atunci când mai erau câțiva spectatori care țineau să strige încurajări în momente inoportune sau să aplaude greșelile adversarei, ceilalți din sală făceau ei liniște printr-un ”Shhh!” destul de discret pentru a nu fi deranjant și pentru a le scuti pe jucătoare de probleme.

Să vezi tenis live, chiar dacă nu ești mare fan, poate fi extraordinar. Nu are cum să nu te prindă atmosfera electrizantă și să strigi și tu măcar o dată „Hai România!” când observi cât suflet pun restul oamenilor și cum trăiesc meciurile. Ce să mai zic de momentul când câștigarea mult așteptată a unui meci, de-a lungul căruia te-au încercat toate emoțiile posibile, se petrece și toată lumea sare în picioare de fericire și entuziasm.

Poză facută de Lucian Nuță
Poză facută de Lucian Nuță

Ce îmi mai place mie tare mult e faptul că ai ocazia să vezi fericirea aia în stare pură când vine răsplata după o muncă grea și un meci cu adevărat muncit atât fizic cât și emoțional. Fericirea pe care o vezi în ființa jucătoarei care a dat tot ce a putut și încă ceva, în acel moment, e ceva extraordinar, n-ai cum să nu empatizezi. Acest lucru s-a întâmplat atât în cazul Monicăi Niculescu care a obținut o victorie excelentă împotriva Petrei Kvitova, victorie care a însemnat atât de mult, încât la final a căzut în genunchi de fericire, cât și în cazul Simonei Halep care a obținut și ea o victorie importantă, de moral, tot împotriva Petrei Kvitova. La final efectiv vedeai cum i s-a luat o piatră de pe suflet. Simona a dus o mare greutate pe umeri în acest început de sezon, dar și după prima zi de concurs când nu a reușit să obțină o victorie împotriva Karolinei Pliskova, înfrângere care sunt convinsă că nu a avut efecte benefice pentru moralul ei la acel final de zi.

S-a discutat zilele acestea parcă mai mult despre înfrângerea Simonei din prima zi, decât despre performanța admirabilă a echipei per total, mulți acuzând-o și spunând că dacă ar fi câștigat cu Pliskova, am fi câștigat fără probleme în acest weekend. Ceea ce nu e așa de sigur. Au mai spus și că ea, ca jucătoare de top, ar fi trebuit să aducă ambele puncte României. Lumea uită că jucătorul de tenis e singur pe teren și el e cel care duce lupta reală și foarte grea atât fizic cât și psihic pentru a câștiga un meci care poate fi un adevărat roller coaster emoțional. Chiar dacă publicul susținător poate contribui puțin la moral prin încurajări și galerie, cel care joaca e doar și doar omul de pe teren.

Din multe puncte de vedere un jucător profesionist de tenis poate fi mult mai puternic emoțional decât mine, privitorul de rând, ceea ce mulți uită și sar să acuze un om foarte muncitor care se luptă cu o mare presiune mai ales când joacă pentru țară. Uitați-vă doar la felul în care Monica Niculescu a jucat în meciul cu Kvitova, câtă emoție a fost la mijloc și câtă motivație pentru a face egal la puncte în prima zi de concurs cu Cehia. Chiar și acum când mă uit la un video cu rezumatul meciurilor retrăiesc emoțiile acelea puternice pe care le-am experimentat acolo în sală.

Pentru că oricât s-ar discuta și dezbate faptul că jucătorul trebuie să joace doar pentru el, acest lucru cam intră pe o ureche și iese pe cealaltă când e vorba mai ales de o competiție precum FedCup, în contextul în care îți reprezinți țara. Doar vedeți declarațiile fetelor, cât de mult și-au dorit să câștige și să facă publicul mândru de ele. Nicidecum nu putem să le acuzăm de contrariul. N-ar trebui nici măcar să îndrăznim.

Poză facută de Lucian Nuță
Poză facută de Lucian Nuță

Că Simona a plâns sau nu după înfrângerea din prima zi sau cât de rănită și pansată a fost la picioare și în ciuda acestui fapt a jucat și a câștigat în a doua zi, ar trebui să ne privească mai puțin pe noi și mai mult pe ea. Ce vreau să subliniez e că nu ar trebui să avem nevoie să ni se ofere circumstanțe atenuante în ceea ce o privește pe Simona, pentru că ar trebui să o susținem în continuarea chiar dacă săptămânile trecute a fost pe locul doi și acum e pe trei sau va fi mai jos. Pentru că, într-adevăr, persoana aceasta plină de energie și dorință de perfecționare, care ne-a oferit atâtea motive de bucurie obținând performanțe notabile, ar trebui să joace pentru ea, pentru plăcerea ei și mai puțin sub presiunea criticilor. Astfel îi va fi ușurată calea, plină de obstacole oricum, către victorii mai mari de care cu toții vrem să ne bucurăm și la care să fim martori.

Eu cel puțin voi continua să mă bucur de tenis indiferent de înfrângeri și în fața cui acestea s-au petrecut, în ce condiții și indiferent de ce spun criticii. Weekend-ul trecut a fost excelent în ciuda înfrângerii la limită, ca să zic așa, pentru că România a pierdut cu 2-3. În tenis o victorie nu e niciodată sigură pentru că, și cine urmărește constant meciuri știe, oricând se poate produce o surpriză. Cu toții am sperat la acea surpriză chiar dacă România a jucat contra celei mai bune echipe de FedCup din ultimii ani. E normal. Însă ce nu e normal e sa ne proiectăm dezamăgirea asupra celor care au dus adevărata luptă.

Experiența FedCup trăită în weekend a fost minunată, am trăit atât emoții pozitive intense cât și emoții mai puțin pozitive și am rămas cu o mare poftă de a mai vedea tenis live și a respira atmosfera unor meciuri trăite intens atât pe teren cât și în tribune.

Poză facută de Lucian Nuță
Poză facută de Lucian Nuță

P.S. Un articol și mai competent au scris cei de la Treizeci zero care fac o treabă tare bună. Dacă urmărești tenis îți recomand să le citești articolele cu fiecare ocazie. Eu cel puțin așa procedez.