Turtles all the way down. Un șir infinit de țestoase

IMG_20171207_125338_477

În anul 2017, parcă mai mult ca niciodată, am văzut multe discuții online axate pe sănătatea mintală. Nu în limba română bineînțeles, ci în limba engleză. Poate că e din cauza faptului că urmăresc oameni implicați în astfel de cauze sau care au sănătatea mintală drept preocupare frecventă fie că au un interes personal fie că se confruntă direct cu astfel de probleme. Când intri într-o bulă online, sistemul nu face decât să îți concentreze informația și mai mult în acea direcție, așadar aceasta ar putea fi o cauză a faptului că am rămas cu această impresie că cel puțin în UK discuția despre sănătatea mintala a fost în top.
Prin urmare, nu e de mirare că încep să apară mai multe cărți de ficțiune care se axează pe subiecte legate de sănătate mintala. Când am început să citesc cea mai nouă carte a lui John Green nu știam absolut nimic despre ea, am vrut să o citesc doar pentru că el a scris-o. Dintre cărțile lui le-am citit pe toate mai puțin una (Will Grayson, Will Grayson), însă preferata mea rămâne ”The fault in our stars”.

Titlul “Turtles all the way down” (”Un șir infinit de țestoase”) reprezentă o vorbă destul de cunoscută (nu și de mine) și face într-o anumită măsură referire la subiectul cărții, însă până nu o citești nu prea ai cum să-ți dai seama cum se potrivește în contextul poveștii chiar dacă știi deja ce înseamnă această vorbă. Continuă să citești „Turtles all the way down. Un șir infinit de țestoase”

Never let me go – Să nu mă părăsești

never-let-me-go-film-tie-in

”Never let me go” (”Să nu mă părăsești”) de Kazuo Ishiguro e a doua carte a unui scriitor japonez (născut în Japonia, dar mutat în copilărie cu părinții în Marea Britanie) pe care o citesc. Povestea a avut un impact semnificativ asupra mea la fel ca prima pe care am citit-o (”1Q84” de Murakami) chiar dacă o știam deja (despre film am scris în 2011 aici). Adaptarea ei o văzusem mai demult și mi-a rămas în minte de atunci. Îmi amintesc și strângerea de inima care m-a însoțit pe parcursul ei. Dacă ești în căutarea unui titlu care să te provoace emoțional și intelectual, ei bine această carte e o opțiune foarte bună.

Povestea e scrisă din perspectiva unui femei pe nume Kathy H. în vârstă de 28 de ani. Toată cartea e sub forma unui jurnal care ne poartă prin etapele vieții ei de până atunci, începând cu copilăria petrecută în totalitate la o școală împreună cu un număr semnificativ de alți copii și adolescenți. În afară de gândurile ei, mai avem parte și de mărturisiri despre Tommy și Ruth, cei mai apropiați prieteni ai ei și detalii despre legătura dintre ei trei. Continuă să citești „Never let me go – Să nu mă părăsești”

Povestea vieții tale

ted_chiang---povestea-vietii-tale---c1

Îți povesteam în postarea anterioară cum periodic tind să caut lecturi mai challenging care să mă pun pe gânduri, ba chiar să fac research pe Google ca să înțeleg conceptele menționate acolo sau chiar interviuri cu autorul în care explică de unde s-a inspirat și ce a vrut să obțină prin ceea ce a scris. Nu e ceva ce să vreau permanent să citesc, pentru că poate fi destul de obositor tot acest proces de a mă ține de firul narativ și de a încerca să descâlcesc înțelesuri, însă din când în când un asemenea ”chin” cognitiv e fix ceea ce am nevoie.

Anul trecut ”Arrival” a intrat în topul filmelor mele preferate și, citind despre el online, am aflat că e bazat pe un short story care am înțeles că a fost greu de adaptat pentru marele ecran datorită structurii poveștii. Însă, din acest punct de vedere ambele variante se bucură de mari avantaje. Vor urma SPOILERE (despre Arrival) așa că you’ve been warned.  Continuă să citești „Povestea vieții tale”

Underground

underground

„However we need to realize that most of the people who join cults are not abnormal; they’re not disadvantaged; they’re not eccentrics. They are the people who live average lives (and maybe from the outside, more than average lives) who live in my neighbourhood. And in yours.

Maybe they think about things a little too seriously. Perhaps there’s some pain they’re carrying around inside. They’re not good at making their feelings known to others and are somewhat troubled. They can’t find a suitable means to express themselves, and bounce back and forth between feelings of pride and inadequacy. That might very well be me. It might be you.”

Pe Haruki Murakami l-am descoperit într-un moment în care eram puțin satulă de lecturi ușurele și doream neapărat ceva mai challenging care să mă pun pe gânduri, o poveste care să mă absoarbă total. Și încă ce poveste mi-a fost dat să găsesc! O cunoștință mi-a povestit puțin despre scrierile lui Murakami și mi-a împrumutat 1Q84, puțin scary ca dimensiuni, însă cu toate astea eram super curioasă.

De atunci, mi-am propus să citesc cât mai multe dintre cărțile lui. Ce nu știam e că a scris și non-ficțiune și evident că am fost și mai curioasă de acest aspect. Am dat de ”Underground” și faptul că am și primit-o drept cadou de ziua mea anul trecut poate fi interpretat drept o aliniere a stelelor pentru ca eu să citesc cartea imediat, însă nu s-a și întâmplat așa. Am ajuns la ea doar în această vară și am terminat-o de citit pe meleaguri grecești. Continuă să citești „Underground”

Daring greatly – Curajul de a fi vulnerabil

daring-greatly

“It is not the critic who counts; not the man who points out how the strong man stumbles, or where the doer of deeds could have done them better. The credit belongs to the man who is actually in the arena, whose face is marred by dust and sweat and blood; who strives valiantly; who errs, who comes short again and again, because there is no effort without error and shortcoming; but who does actually strive to do the deeds; who knows great enthusiasms, the great devotions; who spends himself in a worthy cause; who at the best knows in the end the triumph of high achievement, and who at the worst, if he fails, at least fails while daring greatly, so that his place shall never be with those cold and timid souls who neither know victory nor defeat.” ― Theodore Roosevelt

De Brené Brown am auzit prima dată când eram la master și una dintre profesoare ne-a pus un Ted talk al lui Brené care este acum unul dintre cele mai populare Ted talk-uri având peste 6,5 milioane de vizualizări doar pe Youtube.

Când l-am ascultat atunci mi-a plăcut mult de Brené cum povestea, avea șarm și se folosea de umor într-un mod foarte eficient pentru a atrage atenția publicului. E un bun storyteller care știe cum să te captiveze și să-ți explice rezultatul a mulți ani de cercetare a unor concepte esențiale pentru fiecare dintre noi.

La momentul respectiv mi se părea foarte interesant ce povestește, însă nu am și internalizat ceea ce ea dezbătea. Nu am analizat acele aspecte prea mult și prin urmare nu am rămas cu prea multă informație de-a lungul anilor. Însă, nu i-am uitat numele și nici existența acelui Ted talk, iar cu ceva timp în urmă când am dat peste una dintre cărțile ei, care e bestseller și în strânsă legătură cu Ted talk-ul, am achiziționat-o și am așezat-o în bibliotecă, aceasta așteptându-și rândul. Continuă să citești „Daring greatly – Curajul de a fi vulnerabil”

Parada de Paște

De Richard Yates am auzit în contextul filmului „Revolutionary Road” care îi are în rolurile principale pe Kate Winslet și Leonardo DiCaprio, roluri pentru care ambii au fost nominalizați la Globul de Aur, Kate Winslet fiind și premiată. Despre film am auzit doar de bine, însă cumva mi-a scăpat din vedere. Cert e că îl voi urmări cât de curând.

Nemaicitind alte cărți de Richard Yates, nu am știut la ce să mă aștept de la poveste așa că am pornit citirea cărții fiind open minded. „Parada de Paște” e povestea a două surori, Sarah și Emily, de când erau copile până la maturitate când Emily deja e bunică. Povestea e spusă din perspectiva lui Emily, însă nu ea e cea care narează, având aici un narator care e foarte prezent și care stabilește atmosfera și background-ul vieții celor două surori. Continuă să citești „Parada de Paște”

Gândirea de tip cutie neagră

Cui îi e frică de greșeli si eșec să ridice mâna sus. Ok, poate nu neapărat frică, dar poate ți se pune un nod în gât când te gândești la astfel de probabilități în viitor. Teama de eșec într-o anumită doză e normală, eu personal luptându-mă cu ea, câteodată, poate mai mult decât mi-ar plăcea. Aceasta reprezintă o problemă când deja te oprește des din a face diverse lucruri și consideri consecințele acesteia o amenințare prea mare.

Dacă și tu te confrunți cu acest obstacol în mod repetat și îți dorești să îți schimbi atitudinea atunci cartea asta ți se va potrivi de minune. N-aș folosi astfel de exprimări dacă nu aș crede că citirea acestei cărți ar putea să producă niște schimbări. Dincolo de a puncta niște lucruri esențiale legate de tema eșecului, Syed scoate în evidență și importanța acceptării și recunoașterii greșelilor și a învățării din acestea, aspecte critice pe drumul evoluției. Continuă să citești „Gândirea de tip cutie neagră”