Daring greatly – Curajul de a fi vulnerabil

daring-greatly

“It is not the critic who counts; not the man who points out how the strong man stumbles, or where the doer of deeds could have done them better. The credit belongs to the man who is actually in the arena, whose face is marred by dust and sweat and blood; who strives valiantly; who errs, who comes short again and again, because there is no effort without error and shortcoming; but who does actually strive to do the deeds; who knows great enthusiasms, the great devotions; who spends himself in a worthy cause; who at the best knows in the end the triumph of high achievement, and who at the worst, if he fails, at least fails while daring greatly, so that his place shall never be with those cold and timid souls who neither know victory nor defeat.” ― Theodore Roosevelt

De Brené Brown am auzit prima dată când eram la master și una dintre profesoare ne-a pus un Ted talk al lui Brené care este acum unul dintre cele mai populare Ted talk-uri având peste 6,5 milioane de vizualizări doar pe Youtube.

Când l-am ascultat atunci mi-a plăcut mult de Brené cum povestea, avea șarm și se folosea de umor într-un mod foarte eficient pentru a atrage atenția publicului. E un bun storyteller care știe cum să te captiveze și să-ți explice rezultatul a mulți ani de cercetare a unor concepte esențiale pentru fiecare dintre noi.

La momentul respectiv mi se părea foarte interesant ce povestește, însă nu am și internalizat ceea ce ea dezbătea. Nu am analizat acele aspecte prea mult și prin urmare nu am rămas cu prea multă informație de-a lungul anilor. Însă, nu i-am uitat numele și nici existența acelui Ted talk, iar cu ceva timp în urmă când am dat peste una dintre cărțile ei, care e bestseller și în strânsă legătură cu Ted talk-ul, am achiziționat-o și am așezat-o în bibliotecă, aceasta așteptându-și rândul. Continue reading “Daring greatly – Curajul de a fi vulnerabil”

Parada de Paște

De Richard Yates am auzit în contextul filmului „Revolutionary Road” care îi are în rolurile principale pe Kate Winslet și Leonardo DiCaprio, roluri pentru care ambii au fost nominalizați la Globul de Aur, Kate Winslet fiind și premiată. Despre film am auzit doar de bine, însă cumva mi-a scăpat din vedere. Cert e că îl voi urmări cât de curând.

Nemaicitind alte cărți de Richard Yates, nu am știut la ce să mă aștept de la poveste așa că am pornit citirea cărții fiind open minded. „Parada de Paște” e povestea a două surori, Sarah și Emily, de când erau copile până la maturitate când Emily deja e bunică. Povestea e spusă din perspectiva lui Emily, însă nu ea e cea care narează, având aici un narator care e foarte prezent și care stabilește atmosfera și background-ul vieții celor două surori. Continue reading “Parada de Paște”

Gândirea de tip cutie neagră

Cui îi e frică de greșeli si eșec să ridice mâna sus. Ok, poate nu neapărat frică, dar poate ți se pune un nod în gât când te gândești la astfel de probabilități în viitor. Teama de eșec într-o anumită doză e normală, eu personal luptându-mă cu ea, câteodată, poate mai mult decât mi-ar plăcea. Aceasta reprezintă o problemă când deja te oprește des din a face diverse lucruri și consideri consecințele acesteia o amenințare prea mare.

Dacă și tu te confrunți cu acest obstacol în mod repetat și îți dorești să îți schimbi atitudinea atunci cartea asta ți se va potrivi de minune. N-aș folosi astfel de exprimări dacă nu aș crede că citirea acestei cărți ar putea să producă niște schimbări. Dincolo de a puncta niște lucruri esențiale legate de tema eșecului, Syed scoate în evidență și importanța acceptării și recunoașterii greșelilor și a învățării din acestea, aspecte critice pe drumul evoluției. Continue reading “Gândirea de tip cutie neagră”

Dincolo de frumusețea perenă

Cartea o poți găsi AICI Cartea o poți găsi AICI

„Pentru mine – și aș spune că și pentru părinții celor mai mulți copii săraci, indiferent de țară – întrebarea cea mai importantă este una la care îți ia mai mult timp să răspunzi. Care este infrastructura oportunităților în această societate? Ale cui capacități sunt încurajate de piață și de politicile sociale și economice ale guvernului? Prin ce mijloace ar putea acel copil costeliv să fie mai puțin sărac când va crește?” – Katherine Boo

„Dincolo de frumusețea perenă” reprezintă munca de aproape patru ani a jurnalistei Katherine Boo. O muncă de documentare minuțioasă și atentă a vieții oamenilor dintr-o mahala de lângă Mumbai. Cartea face parte din categoria nonficțiune creativă, însă ar putea trece ușor și ca o carte de ficțiune, având în vedere atât felul în care e scrisă cât și subiectul care pare uneori aproape ireal.

Deși probabil că am făcut-o să pară așa din scurta descriere de mai sus, cartea e mult mai mult decât un jurnal de observație al unui om care are o preocupare și o experiență cu tematica sărăciei și felul în care oamenii îi fac față și încearcă să scape de ea. În același timp, ridică întrebări destul de tulburătoare precum: care sunt oportunitățile care li se oferă acestor oameni? Și oare există acestea cu adevărat și în afara discursurilor politice? Și mai ales: unde se plasează această comunitate din mahalaua Annawadi în contextul discuției egalității șanselor? Continue reading “Dincolo de frumusețea perenă”

Olguta si un bunic de milioane

”Olguța și un bunic de milioane” e genul de carte pe care am știut că trebuie musai să o citesc indiferent de subiect sau vârsta recomandată pentru citire. De asemenea, am știut că oricâte cărți aș avea deja pe lista de ”to be read”, aceasta trebuie să urce printre primele pentru că, who are we kidding, lista de to be read e practic interminabilă, având în vedere că se extinde constant.

Recunosc că titlul și coperta au jucat un rol important în decizia de cumpărare. Îmi asum acest lucru. Dar acest lucru e și un compliment pentru ilustrator, așa că îmi asum doar jumătate din superficialitatea deciziei bazate pe factorul vizual.

Nu am știut că atât autorul, Alex Moldovan, cât și ilustratorul, József Vass, sunt din Cluj-Napoca, asta am aflat abia după ce am cumpărat cartea. Pentru fanii orașului, trebuie să menționez că povestea se petrece chiar în Cluj-Napoca ceea ce a fost încă o surpriză plăcută pentru mine.

Cartea o are ca protagonistă pe Olga Tomescu, o fetiță de 12 ani tare simpatică, inteligentă și mereu cu replici ironice pregătite de livrare în caz că situația o cere. E pasionată de citit și fascinantă de biblioteci, se declară fan Sherock Holmes (mă întreb dacă a urmărit show-ul făcut de cei de la BBC), iar în ceea ce privește muzica, genul jazz e cel pe care îl preferă. Nu e ceva tocmai tipic pentru o fetiță de 12 ani, însă nici aventurile ei nu sunt unele obișnuite.

În decursul câtorva zile viața ei se schimbă mai radical decât și-ar fi imaginat odată cu apariția mătușii ei, din partea tatălui, cu care era obligată să-și petreacă weekend-ul deși nu a recunoscut-o și nu a avut niciodată o relație strânsă cu ea. Oricât de mult s-ar opune Olguța schimbărilor care vor urma, nu mai are de ales pentru că lucrurile deja s-au pus în mișcare din momentul în care mătușa ei le-a călcat pragul casei. Olguța va fi nevoită să facă față unor situații neprevăzute și necunoscute, să ia decizii în situații criză și să învețe în cine să aibă încredere și în cine nu.

Pe lângă partea de dramă care mișcă povestea înainte, aventurile Olguței (din weekend-ul care se anunță a fi plin de surprize și care îi va revela informații neașteptate) sunt însoțite și de umor pentru că simțul umorului acestui personaj e la cote ridicate. Cred că e genul de poveste de care se pot bucura copiii, adolescenții dar și adulții care încă mai au poftă de povești ale copilăriei cu happy ending.

Mi-a plăcut mult că vocea Olguței e bine definită și înțelegi motivațiile acestui personaj care e conturat atât de bine prin limbaj, preferințe și acțiuni. Întreaga poveste, mai puțin un capitol dacă bine îmi amintesc, e scrisă din perspectiva Olguței, lucru care îți dă senzația că ai parte de o privire cât mai intimă asupra vieții ei chiar și într-o perioadă așa scurtă de timp. În timp ce citeam deja aveam un film rulând în minte și o vedeam pe Olguța narându-și aventurile pe măsură ce le urmăream desfășurarea. Cred că ar funcționa bine ca poveste pe marele sau micul ecran pentru că Olguța e tare simpatică și poți empatiza eficient cu ea.

Finalul cărții e unul relativ deschis, astfel fiind posibil să mai citim în viitor aventuri ale Olguței pentru că am senzația că oriunde i se îndreaptă viața de acum încolo tot i se vor întâmpla lucruri musai de povestit, mai ales că nu pare deloc a-și fi epuizat resursele scriitoricești.

P.S. Cartea ”Olguța și un bunic de milioane” este una dintre cărțile finaliste ale Trofeului Arthur, ediția 2014. Nu știam de existența acestui concurs și inițiativa de publicare a autorilor români apoi, dar felicitări celor care se ocupă de asta.

 

Ție îți place să citești cărți pentru copii?

1Q84 – About alternate worlds and breaking the rules

If you’ve never read Murakami before I do not think there is anything that can prepare for what you are about to experience reading “1Q84”. The whole unease that gets to you throughout the story, the alternating thoughts of “Oh, I think I’m starting to get it” and “OK, what the hell is happening?” and a pretty much open ending are things I’ve only been faced with when I read “House of Leaves” by Mark Z. Danielewski.

During the time I read this story, which in Romanian is separated into three volumes, I was telling my friends how interesting and different this story is compared to anything I’ve stumbled upon. Chapter by chapter I was also trying to make sense of the story and not just take it as it is, weird and highly mysterious. I am aware that there is a risk of blowing up the whole magic of the book, but I enjoy going into deeper meanings and trying to figure out what was the author trying to express and achieve with the story.

Now I will tell you a bit about the story and why I think it’s worth the read.

First we are presented with this young woman named Aomame that is in a taxi, stuck in traffic, on the motorway, on her way to a very important meeting. There was no way she could make it in time if she stood in that car, so she had to find another way. The taxi driver told her that there are stairs that could her off the motorway, but that she should be aware that if she takes this road things will change: And after you do something like that, the everyday look of things might seem to change a little. Things may look different to you than they did before. I’ve had that experience myself. But don’t let appearances fool you. There’s always only one reality.”

The other timeline we follow in this story is the one of Tengo, a young maths teacher who wishes to become a writer. A friend of his who works at a publishing house comes to him one day with a tempting offer. He proposes that Tengo rewrite this fantasy book called Air Chrysalis, by a teenage girl, that has a lot of potential to win a literary prize and become a bestseller, but it needs to be “polished”.

Neither Tengo nor Aomame can imagine what they are getting themselves into by choosing to take the paths presented to themselves, but it sure makes for a quite interesting journey for the reader. We are also presented with an isolated religious cult, an old lady with an agenda that offers shelter to victims of domestic abuse, talks about what reality is, about love, religion and belief and an alternate world that holds 2 moons on its sky and tales of Little People that make air chrysalides.

You are probably wondering about the title too. The action starts in 1984, but then continues into an alternate world that Aomame calls 1Q84: Q stands for question (a world that bears a question) but it is also how number 9 sounds in Japanese (“kyū”, “kew”). It also is a reference to the book “1984” by George Orwell, but as I have not read the book by Orwell I cannot say how similar the stories are, only that elements from “1984” are mentioned in “1Q84”.

Besides the weird and highly mysterious sci-fi story, which I was half expecting, I was impressed about how much the book references to writing itself mostly through the character of Tengo. Murakami is surely not known for being conventional and you can easily spot that from the starting chapters of this novel. He also admitted to not being a fan of writing rules, also stating that he enjoys writing not knowing what the next page could bring and not sticking to a certain style or genre. This might as well be a way for chaos to manifest, but I assure you it’s the opposite. It makes for an interesting and rewarding experience if you ask me.

Yes, the story is long and if you are afraid of big books this might kill the enthusiasm at first. At times, this story might seem very monotonous and it might feel like the story is dragging on and nothing is happening, but looking back it was worth it because describing people’s routines adds a new layer to the feel of a story. Also, if you are the kind of person that looks for closure at the end of a book, this need of yours is only partially met at the end of “1Q84”, many mysteries are left unanswered and you are going to have to live with that.

Personally, I do not mind an open ending especially if the case is of a fantasy/sci-fi story, but the curiosity still remains. So I obviously went online to try to make sense of certain aspects of the story. The author himself did not reveal too much about what’s left undisclosed to leave it all up to you, to allow you to make your contribution to the book in a way. But there are theories online that make sense, at least for me. I will leave some links below if you read the book and feel the need for more information:

http://harvardpolitics.com/literary-supplement-1/running-through-murakamis-1q84/

http://www.nybooks.com/articles/2011/12/08/behind-murakamis-mirror/

https://www.washingtonpost.com/entertainment/books/michael-dirda-reviews-1q84-by-haruki-murakami/2011/10/14/gIQAyyzwyL_story.html

http://www.michaeljohngrist.com/2012/02/1q84-book-review-haruki-murakami/

http://lakeivan.org/wordpress/?page_id=412

 

Bottom line, this will not be the first and last book by Murakami that I will read. While many say this is not exactly his best work, in my opinion it did its job. For me, it opened a new world, and while it wasn’t a comfortable, warm and fuzzy one, I felt that at the end I left that world with much more than just a catchy and at time suspenseful, weird story: an experience that will stay with me for a while, an author that inspires me to read and write more and with courage to break the rules once in a while and see where that might take me creatively.

Have you read any of Haruki Murakami’s books?

book cover taken from HERE