Premium Rush – not so premium

http://www.imdb.com

     Not so premium, dar a fost destul de entertaining, potrivit pentru sambata seara. Am mers ca de obicei la Odeon Cineplex pentru ca avem card si e mult mai avantajos asa. Cu ocazia asta am observat ca toate stelele (punctele) s-au sters odata cu noul sezon cinematografic, asa ca va mai trece putina vreme pana vom avea iar bilete cu 8 lei. Dar nu e problema, intotdeauna e o placere sa vad filme acolo.

     De cand cu “500 days of Summer”, “Inception” si “Dark Knight Rises” imi place tare mult Joseph Gordon Levitt. Am vazut trailer-ul la “Premium Rush”, parea antrenant si era filmat in asemenea fel incat, din oaresce motive, eram convinsa ca va fi 3D. M-am gandit ca daca e slabuta povestea macar va fi interesant de urmarit, avand in vedere ca se bicicleste mult prin filmul asta si modul de filmare incearca sa te ameteasca la anumite scene. Wilee (Joseph Gordon-Levitt) e un curier ce se deplaseaza prin maretul New York cu o bicicleta fara frane si viteze, aspect care, dupa parerea lui, iti scade sansele de a sfarsi tragic in timp ce te dai cu bicicleta. Ajunge in posesia unui plic care ii aduce numai probleme pe cap. Ca si cum nu se accidentase de destule ori pana acum, din pricina plicului are parte de mai multe potentiale ocazii de a-si vedea filmul vietii derulandu-se prin fata ochilor. Pana la urma afla care e treaba si cu plicul ala si filmul are happy ending.

     Asadar, povestea e foarte subtire. Ce e fain la filmul asta e ca totusi te tine antrenat dupa cum spuneam, datorita felului in care sunt filmate scenele in care Wilee merge cu bicicleta si cum ni se arata felul in care isi planifica el traseul cand ajunge intr-un punct de cotitura. E cam sadic faptul ca orice accident imaginat de el e aratat foarte explicit, chiar si cum da o masina peste un om si il roteste printre roti. Te mai face oarecum curios faptul ca nu se desfasoara scenele neaparat intr-o ordine cronologica. De obicei cand vezi un film care e prezentat in acest fel, trebuie sa fii foarte atent pentru ca altfel apoi nu mai intelegi nimic. Dar in acest caz nu e ca si cum ar fi esential sa fii super atent la desfasurarea filmului, pentru ca si doar vazand ultmele scene poti sa-ti dai seama cam despre ce a fost vorba.  

     Eu m-am dus la cinema pentru actor si pentru 3D. Cum 3D nu a fost, am ramas doar cu performanta lui Joseph care poate fi fericit ca a experimentat ceva interesant in termen de personaje, chiar si un accident in care, datorita coliziunii, a spart luneta unei masini de taxi. Daca aveti putina rabdare dupa ce se termina filmul veti vedea despre ce vorbesc. E o secventa behind the scenes in care era amuzant cum el isi etala felul in care ii curgea sangele pe mana si un tip din echipa era disperat si insista sa-l duca la spital.

Azi merg sa vad Looper. Tot la Odeon Cineplex si tot pentru actor, dar de data asta si pentru subiect. Din trailer pare promitator. Oricum revin cu parerea.

Weekend fain sa aveti!

Va las cu trailerul as usual:

Must see. „The Conversation with Amanda de Cadenet”

 

     Gwyneth Paltrow, Diane von
Furstenberg, Miley Cyrus, Ivanka Trump, Arianna Huffington and many more chose
to speak honestly about personal problems, about life, love, carrer and sex in a
daring and inspiring television interview series.

     We’ve all seen interviews where either
celebrities or successful people open themselves to speak about certain
subjects, but being on live tv there is time limit, there’s the producer that
actually leads the interview, there’s a complicated set and it kind of seems
too formal.

     I find the concept of “The
Conversation” more interesting and attractive because of the different setting.
The interview is at the guest’s house, with no other public then the people necessary
to record the interview. Of course there might be a script, but as it is done, feels like a has a higher degree of freedom and also feels more authentic. There are real life problems that are
discussed and, so, you don’t see the actress or the fashion designer or the
singer. You just see them as women. It makes them more approachable instead of intangible.

     What is really interesting is that
after each episode you are left feeling motivated and in a good mood. If you
are open to a little introspection, then this show can be also therapeutic
because it is interesting to see how successful women dealt with their problems
and made it in life. So you can take their advice and put it to good use. Cause
there is a lot of great advice given by great women so you have important
lessons to learn.

     For all of the above I think it’s why it
appeals to so many women and men also because I saw their comments, on the
website, about how much they appreciate each episode.

     I recommended this to my bf and he
said “it is only with women talking about women’s problems.” Indeed it is about women and women related issues, but is it also about problems that we all have, no
matter what gender. Issues related to career, loss, children, sex, trust,
love. So you see that men also could have reasons to watch “The Conversation”. If
not, then because there are beautiful women. Or because they can get a pretty
good insight into what women think about some subjects and how they feel in certain situations. Something will get your attention. It will be a win-win situation.

     I’m not gonna jump and say that you
are definitely gonna love this show. You might not be comfortable with some
subjects or opened to question yourself and your life. But whenever you are
ready for something like this or you just have a bad day, I suggest you give an
episode a shot.

     I did not know some of the women
interviewed, but I certainly have added on my list with people that have
something that I can learn, these names: Diane von Furstenberg, Glenda Bailey,
Arianna Huffington.

     It has been really inspiring watching
all the episodes and I’m grateful that they put them online for my, at any
time, access because, so, I’m sure that when I need an improvement to my mood or
motivation, I can always find my peace of mind at a few clicks away.

Check out Amanda de Cadenet’s great
interviews at

http://www.theconversation.tv/

If you are too shy to leave a comment you can tell me what you think here:
olga.sia08@gmail.

50 shades of disappointment

     M-a facut si pe mine curioasa toata valva care s-a facut in jurul acestei carti si nebunia care le-a cuprins pe femeile din toata lumea de i-au adus acestei carti titlul de bestseller. Discutam evident despre povestea erotica “50 Shades of Grey” scrisa de E L James.

     Dupa cateva pagini deja ceva suna cunoscut. Parca citeam o varianta necenzurata a cartii “Twilight”. Avem acelasi personaj principal masculin care e descris ca fiind cel mai aratos, fermecator, irezistibil barbat. Misterios, super bogat si cu un secret intunecat, bine ascuns. Avem si o domnisoara inocenta care se indragosteste definitiv si irevocabil de el. La inceput el o avertizeaza ca ar fi mai bine sa stea departe de el, dar domnisoara e incapatanata si, mai apoi, bineinteles, cei doi incep ceea ce nu se poate descrie aici pentru ca la un moment dat devine repetitiv si plictisitor si ai putea fi in pericol de a adormi in fata monitorului.

     Sigur stiti ca aceasta carte are ca subiect sexul si mai specific BDSM (bondage/discipline, dominance/submission, sadism/masochism). Pana sa se ajunga la aceste scene, momentele intime sunt ceva light si ar putea fi chiar entertaining daca nu ar fi descrise mereu in acelasi stil. Dupa vreo 2-3 (da, sunt mult mai multe) ajungi sa te plictisesti daca ai ceva pretentii de la carte. Efectiv m-am chinuit sa o termin de citit. Am continuat-o totusi in speranta ca domnisoara Anastasia Steele va lua macar o decizie buna in ceea ce priveste relatia cu Christian Grey, el insusi descriindu-se ca fiind “50 shades of f*cked up”. Devine frustrant la un moment dat sa observi cum fata se afunda tot mai tare intr-o relatie absolut distructiva care nu ii aduce fericire de nici un fel. Ma rog, excluzand-o pe cea momentana si trecatoare obtinuta din activitatile intreprinse cu domnul Grey.

SPOILER

E usor jignitor si dezamagitor sa vezi ca nu reuseste (decat cu violenta) sa se indeparteze de zeul Grey.

     La final ia o decizie relativ salvatoare dar, presimtind ca nu o va tine mult, am cautat pe net si am aflat ca in urmatoarea carte se intoarce la el. Si mai este si a treia carte. Trilogie pentru cei nesatui.

Dupa ce citisem inceputul cartii, nu mare mi-a fost mirarea sa aflu ca, de fapt, autoarea se inspirase initial din “Twilight”. Cine se indoieste se poate convinge singur.

     Sincer nu stiu cum mi-as putea gasi rabdarea sa le citesc pe celelalte doua carti si desi “Twilight” nu e printre cele mai bune carti scrise vreodata, as recite-o oricand cu placere pentru ca cel putin e SF si o astfel de relatie exagerat de codependenta e mai credibila in lumea fantastica. In plus, e o poveste mai bine inchegata si cel putin nu m-a plictisit, din contra.

     Initial am crezut ca datorita scenelor de sex descrise in detaliu ar fi putut avea un asemenea succes, insa mie mi s-a parut chiar dezamagitoare cartea si din punctul de vedere al personajelor si al felului in care e scrisa. Poate daca nu incerca sa te convinga asa de tare ca e pura fictiune si relateaza niste fantezii ale autoarei, ar fi fost mai interesanta. Poate ai fi putut empatiza mai mult cu personajele. Devine enervant la un moment dat cat de repetitiva devine in limbaj. E mult prea usoara, fara trairi si emotii realiste si foarte previzibila. Iti poti da seama de viciile domnului Grey (titlul cartii in romana) cam prea repede din carte, incat nici nu-ti vine sa crezi ca ai avut dreptate in momentul in care cartea decide sa-ti dezvaluie marele lui “secret” care in acea clipa numai pentru Ana Steele mai e un secret.

SPOILER

E un moment de genul “Serios? Nici nu mi-am dat seama de faptul ca are pasiuni S&M in clipa in care el, multimiliardar, cu oameni la dispozitia lui sa-i indeplineasca nevoile, merge intr-un magazin de bricolaj sa ia funie, banda adeziva si etc. Oare ce ar putea face cu ele? Hmmm…”.

     As recomanda cartea asta numai in caz de insomnie si daca esti curios de o alternative erotica, foarte rau scrisa, la Twilight. Nu stiu ce v-as putea recomanda in locul acestei carti pentru ca e prima de acest gen pe care o citesc. Sunt sigura ca exista altele mai bune care sa merite citite. Poate recomandati voi ceva.

     Singurul lucru bun despre care am citit ca l-a provocat cartea asta, a fost sporirea vanzarilor la muzica clasica si mai specific a pieselor care sunt precizate in carte ca fiind favoritele lui Christian Grey.

     Acum vor sa faca si film. Sincer sunt curioasa ce actori se vor inghesui sa-i joaca pe Anastasia Steele si Christian Grey. Dintre cei mai cunoscuti bineinteles. Desi presimt ca vor fi mai degraba ceva new comers. Cred ca ma voi uita la film doar din pura curiozitate. Poate va fi printre rarele cazuri (sau inexistentele cazuri?) in care filmul e mai bun decat cartea. Sunt mari sanse in cazul in care nu se implica autoarea in scenariu prea mult. Desi nu prea am exemple de astfel de cazuri in minte acum.

Pe final sa ne amuzam putin

Voi ati citit cartea? Ce pareri ati avut despre ea?

Puteti comenta mai jos sau sa ma contactati la adresa:
olga.sia08@gmail.com

Dragostea dureaza…cat vrei tu

unde puteti gasi cartea online

     Am citit cartea asta a while ago si nu stiu (ba stiu) de ce (be cause I’m a little lazy sometimes) nu m-am grabit sa scriu despre ea pentru ca merita din plin.

     Consecintele sunt pe masura pentru ca nu mai imi amintesc aspectele esentiale cu care sa va conving sa o cititi. Insa mai am o speranta. Pe mine m-a convins un anume citat si prin urmare voi incerca sa va corup cu anumite fragmente din carte, din moment ce nu pot face un review pe masura. So here it goes:

„In primul an spui: „Daca ma parasesti, ma OMOR”.

 In al doilea an spui: „Daca ma parasesti, o sa sufar, dar o sa-mi treaca.

 In al treilea an spui: „Daca ma parasesti, desfac o sticla de sampanie.”

„Te casatoresti exact asa cum te prezinti la examenul de bacalaureat sau la cel pentru permisul de conducere: mereu aceeasi forma in care trebuie sa fii turnat ca sa fii considerat normal, normal, NORMAL cu orice pret. Fiindca nu poti fi mai presus decat toti ceilalti, atunci trebuie sa fii ca toti ceilalti, de frica sa nu ramai mai prejos. Si asta este cel mai bun mod de a ruina o dragostea adevarata.”

„Ca urmare, peste tot, pe unde apar, servesc replica asta. Cum ma intreaba cineva de ce sunt trist, cum i-o trantesc, pe nepusa masa:

-Pentru ca dragostea dureaza trei ani.

Gasesc ca e o chestie de un sic nebun. 

Cu timpul mi-am zis ca poate ar fi buna ca titlu de carte.”

„A fi singur a devenit o boala rusinoasa. De ce oare fuge toata lumea de singuratate? Pentru ca ea te obliga sa cugeti. In zilele noastre, Descartes n-ar mai scrie: „Cuget, deci exist”. Ar spune: „Sunt singur, deci cuget”. Nimeni nu vrea singuratatea, pentru ca ea iti lasa prea mult timp pentru cugetare. Or, cu cat cugeti mai mult, cu atat esti mai inteligent, deci mai trist.”

„Trebuie sa-ti gasesti persoana cu care ai chef sa-ti imparti lehamitea. De vreme ce pasiunea eterna nu exista, macar sa cautam o plictiseala agreabila.”

(si citatul cu pricina. I know…I’m a sucker for romance)

„Atunci, imi iau stiloul ca sa scriu ca o iubesc, ca are parul cel mai lung din lume si ca viata mea se cufunda in el, iar daca tu consideri ca asta e o chestie caraghioasa, esti vai de capul tau, ochii ei sunt pentru mine, ea este eu, eu sunt ea, si cand ea tipa, tip si eu si tot ce voi face vreodata va fi mereu pentru ea, ii voi da totul mereu si, pana la moartea mea, n-o sa fie dimineata in care sa ma trezesc pentru altcineva in afara de ea si in care sa n-o fac sa ma iubeasca si in care sa nu-i sarut iar si iar incheieturile mainilor, umerii, sanii si atunci imi dau seama ca daca esti indragostit, scrii fraze nesfarsite, nu mai ai vreme sa pui punct, trebuie sa continui sa scrii, sa scrii…”

„Fericirea este un lucru atat de monstruos, incat, daca nu crapi tu insuti din pricina ei, atunci iti va cere cel putin cateva asasinate.”

„Esti indragostit in ziua in care pui pasta de dinti pe o alta periuta decat a ta.”

P.S. Titlul cartii e destul de revealing, insa nu va lasati pacaliti.

ENJOY! 🙂 si reveniti cu o parere daca ati lecturat micuta carte.

pentru mesaje private imi puteti scrie la adresa: olga.sia08@gmail.com

We all have secrets

 

It was indeed amazing. I saw Andrew Garfield previously in the „Social Network” and in „Never let me go” but he never stood out to me as he did in this movie. I think he did a great job with the acting. I was pretty impressed how well this part suited him and how believable was his acting. Although I was shocked to see that he is 29 years old he managed to get really well in the skin of the awkward 17 year old adolescent.

You can definetly see an evolution of the character throughout the movie, from the beginning when he was more introvert and lacked self esteem and then after the transformation into Spider-man, and because of the strength he got, he became more confident and brave. That spider bite was the push he needed to become what he really was meant to be. A true hero, although pretty modest.

I heard a lot of people saying „Why another Spider-man, why they want to redo the same thing they did not so many years ago?”. Well let me tell you that it’s not the same thing. In this one we are shown how Peter got to live with his uncle and aunt and we are given information about what his father did and what was his work about. It just so happens that his father’s partner in research is the villain from this movie. One of the movie’s cliffhangers is that we still don’t know where Peter’s father and mother disappeared when he was little, but I guess that will be sorted out in the next two movies. Another difference is his love interest who is not Mary Jane Watson but Gwen Stacy. So the main story is kind of the same, but in a totally another context which worked for me because it made the movie more interesting to watch.

The chemistry between Andrew Garfield (Peter Parker/Spider-man) and Emma Stone (Gwen Stacy) is more than obvious. The scenes the two shared together were very lovely, their acting being very authentic, so you cand imagine how great they were together fighting against the villain.

 

I watched and liked the other three Spider-man movies too but this one is my favourite. It felt more real to me, Andrew Garfield is a better choice for Spider-man and he did a great job with the character making it his own. Tobey Maguire was good too, but somehow I like Andrew Garfield better. Maybe I should rewatch the other three movies and then make a more pertinent comparison. It’s not such a bad idea.

Also the 3D was amazing. It’s a must that you sit in the rows more close to the screen so you can experience it as it was intended because it’s really awesome.

The movie had an open end so there will be a second movie. I read that it will also be a trilogy so that is great news. I am excited to see how they come out, and of course see again the Andrew Garfield- Emma Stone amazing duo.

Go see the movie till it’s still in theaters so you can also experience the amazing 3D.

The trailer:

A cool Coldplay track from the movie:

Enjoy!

Bad day confession

 

Source of the image + an interesting article about how to make your bad day a better day

I’m sure you had at least two or three days when everyone makes you like an angry bird. You’re a one colored ball of fury and all you want to do is hit and kill your „enemies” from that level. Almost everything goes the wrong way and you have a very shitty mood because of all this. Well this was my day. Until now at least (see? a hint of optimism. I don’t know where that got out from).

What do I do on this kind of days? Well, obviously first I ask: why me? what the hell is wrong with this day? why does almost everyone do their best to piss me off? Why is everything so against me today? And then I realized that it is friday the 13th. I am not a superstitious person. I never pay attention to unlucky days, black cats, stairs, spilt salt and whatever there is. That’s why I really did not start my day by being terrified that it is friday 13th. But then, when I found out, finally I had my explanation to calm myself down a little. The planets and stars were to be blamed for my shitty day. It’s a nice comfort to find – And of course I’m being ironic. Just in case you made a frown.

But is it really true? From now on should I pay more attention to unlucky days and bad dreams? Seems like this superstition is catching on to me. I do hope things won’t get worse cause then I’m sure I’ll end my day with a meltdown and being sorry for myself. The worse tends to get out of me in the sense that I really tend to blame myself later and make lots of negative evaluations about myself and cannot find one good thing about me to make me feel better. I know this is not good and that these exact thoughts are at the core of my bad mood right now, because lately it became more natural to me to analyze my reactions because of my training as a psychologist. CBT screams out of my brain at me.

So I figure better get home as fast as I can, stay in my room and try to get my mind of it. Try to find my peaceful oasis. Then I listen to my favourite music. Obviously, the melancholic kind. Sink a little into the sea of self pity and then find my way back to the surface and to better feelings. And then I write on my blog.

In the end, two songs that go very well with this kind of day:

BTW, Easy A is an awesome movie. You should check it out. And I knew this song before it was engraved on my brain by lovely Emma Stone. From another movie, obviously. The Ugly Truth I guess 😕

Have a nice weekend! I hope for one too.

TIFF cu voluntariat m-o hranit

     Voluntariat la TIFF am vrut sa fac de cativa ani. Dar tot timpul mi s-a suprapus fie cu BAC, fie cu sesiune, fie licenta. Cert e ca nici cum nu apucam sa ma inscriu. Insa anul acesta, de mult ce mi-am dorit sa fiu implicata in marele eveniment, am reusit sa aflu destul de devreme de pe facebook ca se faceau inscrieri. “Yeeeeey!” I thought. Am zis ca nici cum nu pot rata experienta asta. De cativa ani incoace am tot ajuns la gale de deschidere, dar nu am prins mai mult de atat in cadrul TIFF-ului si aveam o oarecare curiozitate ce se mai intampla pe langa proiectiile de filme. Aveam speranta ca va fi o experienta misto de trait si nu m-am inselat, desi a fost cu emotii initial si cu putina dezamagire.

     Am fost la interviu si in doua saptamani am primit raspuns cum ca nu mai sunt locuri si daca se va elibera ceva voi fi anuntata. Sincer am fost cam dezamagita ma gandeam ca nu mai am nici o sansa anul asta. Am fost cam suparata si pe cand incepeam sa ma acomodez cu idea ca am ratat ocazia asta si poate voi reincerca la anul, am fost anuntata ca s-au eliberat niste locuri si daca vreau sa intru in echipa. Cand mi s-a prezentat despre ce department era vorba sincer nu am fost prea entuziasmata, dar mi-am propus sa nu ratez totusi ocazia. Am avut in loc in departamentul de Merchandising si anume m-am ocupat de vanzarea produselor promotionale TIFF si anume tricouri, pixuri, carnetele, magneti, afise etc. In curand ar trebui sa se deschida si un TIFF shop online.

     In prima zi de festival am aflat ca totusi voi fi voluntar si in a doua zi deja am intrat in actiune incepand cu impaturirea de tricouri si distribuirea de produse prin locatiile principale ale festivalului. A fost multa umblatura, dar am cunoscut oameni noi si simpatici. In a treia zi, aflu ca impreuna cu un coleg vom face poze cu produsele promotionale, cu tricourile si hanoracele. A fost destul de interesant, avand in vedere ca eu sunt mai timida si mi-am cam iesit din comfort zone. In the end, a fost fun si m-am vazut si in celebrul APERITIFF. Si mai fun a fost cand am aflat ca a trebuit sa refacem pozele, insa de data asta tricourile se inmultisera.

     In zilele urmatoare am fost la shop-ul din cinema Florin Piersic si Piata Unirii unde o ploaia torentiala aproape ne-a luat cortul pe sus :)) Am interactionat cu multa lume noua si de alta nationalitate. Cel mai interesant si mai obositor a fost in a 6-a zi de festivalcand am fost la shop-ul de la Casa TIFF. Fluxul de persoane a fost semnificativ mai mare, avand in vedere ca era locul de intalnire al invitatilor si era, si inca este, o terasa si se tin si proiectii. Am vazut multa lume faimoasa si la fel am interactionat cu persoane de diferite nationalitati. Ultima zi am fost tot la cinema Piersic unde am avut o experienta tot out of my comfort zone. Au venit niste fete de la TIFF TV si m-au infectat cu febra TIFFoida, nu ca n-as fi fost deja infectata.

     Desi zilele au fost destul de obositoare si nu am apucat sa merg la nici un film pentru ca m-am impartit intre scoala si turele de voluntariat, a fost o experienta foarte faina, plina de lucruri noi, mi-a folosit foarte bine si ca dezvoltare personala si sunt multumita ca am cunoscut si interactionat cu lume faina. In final cam asta a si fost scopul meu.

Mai jos niste poze pe care le-am facut:

Sacosa TIFF

Ochelarii HBO
pe care mi i-am dorit foaaaaaaaaaaarte tare cand i-am vazut la Casa TIFF la
niste voluntari si eram tare invidioasa pe ei ca au primit asa ceva si eu nu :))
si surpriza mare a fost cand am mers dupa diploma si am primit si eu. Yeeey  😀 wish granted. Si nu, contrat asteptarilor, nu vad HBO in fata ochilor :))

Feel free to comment!