Well done 2012, Wellcome 2013

sursa Tumblr

Cum sunteți în 2013? How’s 2013 treating you so far? Eu din 2012 am adus în 2013 o răceală strașnică ce nici cum nu vrea să se despartă de mine oricât m-am rugat de ea. Da’ nu-i bai, ca o voi convinge cu toate medicamentele posibile, care se vând fără rețetă, până pleacă ea plictisită. Deja sunt la al 5-lea tip de medicament de răceală. Pare să funcționeze. Dar la fel a fost și cu celelalte so… We’ll have to wait and see.

Ca să trecem la o notă mai optimistă voi vorbi puțin despre neobositele și mult adoratele rezoluții pe care toata lumea și le stabilește înainte să înceapă un an nou. Mai degrabă cred că e ceva de gen love-hate relationship cu aceste rezoluții. De data asta am zis hai să încerc să îmi stabilesc și eu câteva. Dar în minte îmi veneau doar lucruri de genul „să îmi mearga bine în carieră”, „să scriu mai des pe blog”, „să fac mai multă mișcare”, „să mănânc mai sănătos” etc. În general, „să fie mai bine”. Dar acest ”în general” e problema. La fel și nespecificitatea rezoluțiilor e capcana în care reușesc să cad de fiecare dată când plănuiesc ceva și la fel, probabil, și majoritatea persoanelor. Am observat că dacă chiar vrei să faci ceva trebuie să ai țeluri specifice și să-ți stabilești un program acolo unde e cazul. Chestii de genul „să mănânc mai sănătos” nu prea merg. Mai degrabă trebuie transformat în ceva de genul „voi manca în fiecare zi cel puțin 2 legume și 2 fructe”. La fel și în cazul celorlalte rezoluții. Trebuie să știi exact ce ai de făcut, să știi cum să faci și să crezi că ești și capabil. Mai exact să dispui de autoeficacitate. Așadar, treaba asta cu rezoluțiile nu e asa de simplă cum pare, dar e realizabilă cu puțină organizare. 

                                                                        sursa Tumblr

Pentru cei care nu și-au stabilit rezoluțiile pentru 2013 mai există totuși o speranță. În plus, simt nevoia să mă revolt și eu cum o fac cei partial sau total împotriva Valentine’s Day, care zic ”de ce trebuie o ocazie anume să fii romantic sau să faci cadouri persoanei iubite…”. La fel și cu rezoluțiile. Începerea unui nou an nu e singura ocazia când poți să faci rezoluții. Poți începe și de acum și de maine și de când vrei tu. De asemenea, o perioadă lungă de timp (de ex: un an) nu ajută întotdeauna. Ați auzit de celebra expresie „baby steps”. La fel și cu noile comportamente pe care vrei să le integrezi în viața ta. Întâi stabilești perioade mai scurte pe parcursul cărora exersezi comportamentul. Foarte pe scurt cam așa sta problema. Așa că nu vă panicați. One step at a time.

sursa mindbodygreen

În ultimul rând, că va fi bun 2013 sau va fi rău rămâne de văzut. Bineînțeles că un nou an aduce cu sine atât evenimente bune cât și evenimente mai puțin bune în viața personală. Și asta e bine pentru că odată cu ele vin și lecții de viață, ocazii să evoluăm ca persoane, să devenim mai buni (vezi Cloud Atlas). Ceea ce contează e cum le facem față, cum ne confruntăm cu ele. O abordare din psihologie spune că nu evenimentele respective ne întristează sau ne fac mai fericiți, ci felul în care le interpretăm. De aceea, persoane diferite în situații asemănătoare pot reacționa diferit. Așadar, odată cu noul an nu ar strica să ne impunem câteodată să ne mai schimbăm perspectiva asupra vieții dacă lucrurile nu sunt așa cum am vrea noi să fie. Ar fi bine să încercăm de asemenea, uneori, să fim mai flexibili în gândire și mai deschiși la noi idei.

Și dacă asta nu funcționează și tot sunteți afectați într-o zi de anumite probleme atunci luați o pauză și relaxați-vă. Take a deep breath! Încărcați-vă cu energie și reluați viață în stăpânire cu mai mult optimism. Mergeți la un Starbucks, ascultați o melodie care știți că vă binedispune, citiți o carte bună sau urmăriți un serial de comedie. La mine cel puțin funcționează 🙂

nu mă pot abține să vă fac sugestii de feel good songs :

Lovely Katy Perry:

Here I’m a little biased:

Always makes me dance:

About wings:

This is classic:

Filmul acesta mi-a adăugat piese The Beatles în playlist:

Și un buntzi buntzi autohton:

ENJOY LIFE!

Ce ne rămâne de văzut în 2012

Dacă ești și tu cinefil și mergi cam în fiecare săptămână la cinematograf ca mine, sau și dacă această activitate reprezintă o relaxare ce se desfășoară mai rar, cred că ți-ar fi de ajutor o postare cu ce vom putea să ne delectăm în luna ce a mai ramas din faimosul an 2012.

Pentru ultimul weekend din noiembrie oferta e destul de variată. Filmele care mi se par mie tentante sunt următoarele:

„Hasta la vista” are o temă actuală, dar ușor neobișnuită. 3 tineri cu nevoie speciale pornesc în aventura care speră ei să culmineze cu prima lor experiență amoroasă. Cred că are potențial, deși în primă fază eu am ridicat o sprânceană și mă întrebam „oare ce-i cu filmul asta?”. nota imdb e 7,3.

Mai apoi avem „Red Lights” un thriller cu Sigourney Weaver și Robert de Niro. Trailer-ul pare interesant și sincer m-aș duce să-l vad în proporție mai mare pentru actor decât pentru subiect neapărat, deși are potențialul de a mă face să strig în sala de cinema. Sper doar să nu fie o dezamăgire cum a fost și „The Rite” cu Anthony Hopkins. nota imdb 6,2.

În final, „Rise of the Guardians” un film de animație pentru copii și nu numai. Are un subiect precum eu n-am mai vazut și animația pare tare bine făcută. nota imdb 7,5.

Luna decembrie se arată destul de ofertantă de asemenea.

Avem premiera la „The Words”, film pe care neapărat vreau să-l văd. Din trailer pare foarte tentant. nota imdb 6,4.

Mai apare și „Anna Karenina” cu Keira Knightly și Jude Law. Probabil fanii cărții și ai actorilor vor dori să-l vadă. Eu însă nu știu dacă mă voi înghesui în sala de cinema ca să-l văd. nota imdb 7.

Pentru fanele Gerard Butler sunt vești foarte bune. În luna decembrie avem două premiere și anume „Playing for Keeps” și „Chasing Mavericks”(nota IMDB 6,2). Mie mi-a plăcut mult Gerard în „P.S. I love you” și „The Ugly Truth”. Poate că cel puțin unul dintre aceste filme îl voi vedea în cinema.

Ce vreau eu să mai văd neapărat este „The Life of Pi”. M-au acaparat complet trailer-ele pe care le-am vazut în cinema. Inclusiv cel 3D.

Și probabil că aș vedea „Seven Psychopaths”. Pare o comedie potrivită de weekend. nota IMDB 7,9 (wow!).

Apoi apare și mult așteptatul „The Hobbit”. Nu sunt neapărat un fan al „Lord of the Rings”, dar probabil voi merge să văd filmul acesta din curiozitate și pentru că se anunță a fi o producție de zile mari. Probabil se va mai alege Peter Jackson cu niște Oscaruri.

Sper să vă fie de ajutor lista. Pentru care dintre filme veți plăti bilet la cinema? 🙂

Ides of March

Stephen Meyers: 

I’ll do or say anything if i believe in it. But i have to believe in the cause.

Filmele politice nu sunt my cup of tea și, de aceea, am tot amânat să văd filmul acesta. Dar tot am cedat până la urmă din cauză că joacă Ryan Gosling. Cine altcineva m-ar putea face să mă uit la un film cu un potential mare de a mă plictisi? Și a mai fost întâmplarea că văzusem reclama pe HBO că “urmează premiera” la „Ides of March” și cum oricum voiam să mă uit la un film, Kablam! Ryan Gosling a fost să fie. Adică „Ides of March” a fost să fie.

În primul rând, great acting. George Clooney își joacă bine rolul de politician, atât ca gestică din timpul   susținerii de discursuri cât și ca fel de a vorbi. A reușit să mă facp să-l urăsc până la final. Sau să-I admir ambiția cu care se îndrepta către scopul propriu? Its still debatable. Întâmplarea face că a și regizat și scris filmul acesta. Un fel de Sergiu Nicolaescu în devenire. Ryan Gosling e și el la nivelul asteptărilor mele, joaca tare bine rolul unui om un pic prea bun pentru politică. Stephen e personajul principal, greșeala lui e că a crezut prea mult în omul pentru care lucra, i-a fost loial mai mult decât i-ar fi fost lui bine, dar a reusit și el să “evolueze” și să devină la fel de sneaky precum cei din mediul în care lucra și el.  Philip Seymour Hoffman e cel al cărui personaj rămâne totuși integru până la final.

Efoarte interesant că filmul are o structura ciclica. Se termina la fel cum a început. Power means lots of compromise and the ability to sacrifice good morals for the sake of it. No matter what, your soul will be messed with. Vedem cum lupta pentru putere continuă să facă collateral damage.

Nu deviază de la idea generală despre politică și politicieni, vedem discursuri spuse cu suflet, dar nu din suflet, vorbe mincinoase, interese, santaj, mită. Stephen renunță și el la integritate, loialitate, la acest gold standard datorită ambiției de a rămâne în continuare pe pozitie de consultant. Sau nu? Oricum mie mi-a lasat filmul senzatia că poate s-a luptat cum a știut mai bine pentru ca în final totuși să rămână fidel adevărului. Who can know?

Oricum, avem un insight revelator pentru cei care nu prea știu politică (eu). The closest I got to american politics a fost cu ocazia alegerilor prezidențiale americane de anul acesta. Eram curioasă cum se întâmplă “bâlciul” la ei și de ce e așa important mult pomenitul stat Ohio.

În ceea ce privește filmul, mi s-a parut foarte interesant să văd o perspectivă a ceea ce se întâmplă în spatele unei campanii politice. Eu zic că merită văzut. Dacă nu pentru subiect, măcar pentru Ryan Gosling.OK, termin.

Vizionare placută! Dacă v-am convins.

Vă las și un trailer:

TV series recommendation. The Newsroom

     Până acum nu am mai facut o postare despre un serial, dar acesta e de departe unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am văzut. Dintre serialele HBO nu am urmărit nici unul cap coada, ci doar episoade din câteva. „The Newsroom” e serialul care m-a prins încă de la episodul pilot. Acum voi fi foarte sincera și vă spun că am început să mă uit la el deoarece, în rarele mele vizite pe twitter, am observat că Julie Plec posta tweets despre serial lăudându-l. Julie Plec e producător executiv la „The Vampire Diaries”. Yep, „The Vampire Diaries” e one of my most guilty pleasures. I have crushes on both Stefan and Damon. I can’t settle with just one vampire.

     De acum, ne mai scriind off topic, voi începe și eu să laud „The Newsroom” pentru că sincer nu prea știu ce nu-mi place la serialul asta. Titlul serialului e destul de intuitiv. Ceea ce ni se prezintă e o redacție de știri, avem un prezentator insuportabil la început, dar genial, care pe parcurs devine mai likeable. După o schimbare de executive producer deja angajații emisiunii de știri „News Night” împreună cu al ei crainic, devin o adevarată echipă pornită să facă jurnalism de calitate. În primul rând îmi plac foarte tare dialogurile. Sunt foarte smart, funny și susținute de very good acting. 

     Momentele asociate direct cu producția știrilor sunt foarte fast paced, scot foarte bine în evidență cât e de important fiecare minut, după ce o alertă de știre a fost primită, pentru a investiga cât mai bine informația primită și a o prezenta cât mai veridic în emisiunea de știri. Felul în care e filmat contribuie, de asemenea, la realizarea ritmului alert al anumitor scene. Personajele sunt bine construite și, după cum am mai spus, actorii joacă tare bine. Sunt și puse în valoare de un scenariu cu niște replici bine scrise. Pe actorul principal, Jeff Daniels (care în „The Newsroom” îl joacă pe Will McAvoy) l-am văzut recent în „Looper”. În rest, nu am avut ocazia să îi admir pe restul actorilor în alte producții, cu excepția lui Dev Patel în minunatul „Slumdog Millionaire” al lui Danny Boyle.

     Din partea personajelor vezi o pasiune și dedicare molipsitoare pentru ceea ce fac acolo și te cam face să-ți dorești o meserie în acel domeniu. Ceea ce e și mai interesant e că se tratează știri reale cum ar fi prinderea și uciderea lui Osama Bin Laden de către forțele SUA la data de 1 mai 2011. Se observă în acel episod și impactul masiv pe care l-a avut acest eveniment asupra americanilor.

     E oarecum fascinant să vezi cum din momentul în care se primește o alertă de știre (de preferință cod portocaliu), emisiunea începe să se contureze pe măsură ce fiecare individ se mobilizează să obțină cât mai multe informații despre acea știre pentru ca apoi aceasta să fie prezentată la emisiunea de știri de seară. Scopul lor, odată cu venirea noului executive producer, e să facă știri pentru a promova calitatea și adevărul și nu neapărat pentru a atinge recoduri de audiență cu știri populare. Nu le prea pasă de consecințe deși, mai apoi, presiunile din partea șefilor se fac simțite deoarece audiența nu e cea dorită de ei și, de asemenea, deoarece la un moment dat vor ajunge să supere pe cine nu trebuie.

     Părerea mea, nesusținută de studii în journalism, e că e cam idealist ceea ce vor ei să facă: să fie imparțiali și să mustre pe cine trebuie, să facă știri țintind spre calitate și adevăr și nu neapărat spre audiențe mari, să se exprime absolut liber fără să le pese de consecințe. Eu așa emisiune de știri cum prezintă ei nu am văzut la tv și nici nu cred că voi vedea vreodată. E trist, pe de o parte, ca așa ceva să fie considerat ideal când ar fi de preferat să fie litera de lege în jurnalism.

     Eu am văzut toate cele 10 episoade din primul sezon în doar câteva zile deși fiecare episod are cam o ora durată. După cum se poate observa, apreciez mult acest serial și cred că o să mă mai uit o dată la el. Eu zic că e definitely un MUST SEE în 2012.

     Ah! Și știu ce nu îmi place: că episoadele noi vor apărea doar la anul. Pentru asta I kind of hate you HBO! Și o să urăsc și viața asta dacă 2012 chiar e ultimul an. (asta ca să parafrazez un prieten).

     Vă las și cu un trailer:

ENJOY!

Book recommendation. Dr. David J. Schwartz – Puterea magică a gândului

     Sau precum o spune și titlul în limba engleză: „The magic of thinking big”. Exact asta te și învață cartea. Să nu-ți fie teamă să țintești sus. De asemenea, reprezintă și o bună sursă de motivare în cazul în care ai inițiat ceva și a început să-ti scape din vedere motivul pentru care te-ai apucat de acel lucru in the first place.

     Deși cartea a fost lansată la începutul anilor 60, veți descoperi ca e mai mult decât actuală și vă veți da seama, probabil, cât de puțin a evoluat omenirea în termeni de gândire. Cum continuăm să refacem aceleași greșeli și cât de puține valori s-au internalizat pe parcursul a 50 de ani.

     Totuși cartea are un ton optimist pe parcurs, iar autorul se folosește de propriile experiențe în alcătuirea acestui „ghid” pentru reușită în orice activitate ți-ai propune. Se folosește chiar și de principii psihologice pentru orientarea cititorului, lucru care a constituit un plus pentru mine. Nu e doar vorbărie motivațională și păreri subiective. Deși majoritatea exemplelor sunt luate din lumea afacerilor veți vedea că sfaturile și învățăturile sunt valabile indiferent de domeniu.

„Oamenii care cred ca pot muta munții din loc îi mută. Oamenii care nu cred că îi pot muta nu-i pot muta. Încrederea atrage dupa sine capacitatea de a face un lucru. … Omul este produsul propriilor gânduri. Trebuie să crezi în lucruri mari. … Să pornești în dobândirea succesului cu convingerea că poți reuși în viață. Trebuie să crezi că ai puterea de a înfăptui lucruri mărețe și să te dezvolți.”

„Acțiunea vindecă teama. Izolează-ți teama și apoi întreprinde acțiuni constructive! Lipsa de acțiune – a nu face nimic în privința unei situații – intensifică teama și-ți distruge încrederea în sine.”

„Nu lăsa gândirea tradițională să-ți paralizeze mintea! Fii receptiv la idei noi! Experimentează! Încearcă abordari noi! Susține progresul în tot ceea ce faci!”

„Asigură-te că mediul în care trăiești este în favoarea ta, iar nu împotriva ta! Nu le îngădui forțelor opresive – oamenii negativiști, care îți spun că nu poți face diverse lucruri – să te facă să gândești ca un om învins!”

„Acceptă diferențele și limitările oamenilor. Nu te aștepta ca cineva să fie perfect. Nu uita, cealaltă persoană are dreptul să fie diferită. Și nu face pe reformatorul.”

     Acestea sunt doar câteva dintre sfaturi. E genul de carte care ar trebui citită cel puțin o dată pe an. Asta ca să-ți reamintească ceea ce e cu adevărat important și, de asemenea, să transmiți mai departe ceea ce tu înveți. Încearcă să-i inspiri și tu pe ceilalți la fel cum încearcă și această carte să facă pentru tine.

Sper că v-am stârnit interesul ca să o citiți 🙂 Cartea e apărută la editura Curtea Veche.

Enjoy!

Premium Rush – not so premium

http://www.imdb.com

     Not so premium, dar a fost destul de entertaining, potrivit pentru sambata seara. Am mers ca de obicei la Odeon Cineplex pentru ca avem card si e mult mai avantajos asa. Cu ocazia asta am observat ca toate stelele (punctele) s-au sters odata cu noul sezon cinematografic, asa ca va mai trece putina vreme pana vom avea iar bilete cu 8 lei. Dar nu e problema, intotdeauna e o placere sa vad filme acolo.

     De cand cu “500 days of Summer”, “Inception” si “Dark Knight Rises” imi place tare mult Joseph Gordon Levitt. Am vazut trailer-ul la “Premium Rush”, parea antrenant si era filmat in asemenea fel incat, din oaresce motive, eram convinsa ca va fi 3D. M-am gandit ca daca e slabuta povestea macar va fi interesant de urmarit, avand in vedere ca se bicicleste mult prin filmul asta si modul de filmare incearca sa te ameteasca la anumite scene. Wilee (Joseph Gordon-Levitt) e un curier ce se deplaseaza prin maretul New York cu o bicicleta fara frane si viteze, aspect care, dupa parerea lui, iti scade sansele de a sfarsi tragic in timp ce te dai cu bicicleta. Ajunge in posesia unui plic care ii aduce numai probleme pe cap. Ca si cum nu se accidentase de destule ori pana acum, din pricina plicului are parte de mai multe potentiale ocazii de a-si vedea filmul vietii derulandu-se prin fata ochilor. Pana la urma afla care e treaba si cu plicul ala si filmul are happy ending.

     Asadar, povestea e foarte subtire. Ce e fain la filmul asta e ca totusi te tine antrenat dupa cum spuneam, datorita felului in care sunt filmate scenele in care Wilee merge cu bicicleta si cum ni se arata felul in care isi planifica el traseul cand ajunge intr-un punct de cotitura. E cam sadic faptul ca orice accident imaginat de el e aratat foarte explicit, chiar si cum da o masina peste un om si il roteste printre roti. Te mai face oarecum curios faptul ca nu se desfasoara scenele neaparat intr-o ordine cronologica. De obicei cand vezi un film care e prezentat in acest fel, trebuie sa fii foarte atent pentru ca altfel apoi nu mai intelegi nimic. Dar in acest caz nu e ca si cum ar fi esential sa fii super atent la desfasurarea filmului, pentru ca si doar vazand ultmele scene poti sa-ti dai seama cam despre ce a fost vorba.  

     Eu m-am dus la cinema pentru actor si pentru 3D. Cum 3D nu a fost, am ramas doar cu performanta lui Joseph care poate fi fericit ca a experimentat ceva interesant in termen de personaje, chiar si un accident in care, datorita coliziunii, a spart luneta unei masini de taxi. Daca aveti putina rabdare dupa ce se termina filmul veti vedea despre ce vorbesc. E o secventa behind the scenes in care era amuzant cum el isi etala felul in care ii curgea sangele pe mana si un tip din echipa era disperat si insista sa-l duca la spital.

Azi merg sa vad Looper. Tot la Odeon Cineplex si tot pentru actor, dar de data asta si pentru subiect. Din trailer pare promitator. Oricum revin cu parerea.

Weekend fain sa aveti!

Va las cu trailerul as usual:

Must see. „The Conversation with Amanda de Cadenet”

 

     Gwyneth Paltrow, Diane von
Furstenberg, Miley Cyrus, Ivanka Trump, Arianna Huffington and many more chose
to speak honestly about personal problems, about life, love, carrer and sex in a
daring and inspiring television interview series.

     We’ve all seen interviews where either
celebrities or successful people open themselves to speak about certain
subjects, but being on live tv there is time limit, there’s the producer that
actually leads the interview, there’s a complicated set and it kind of seems
too formal.

     I find the concept of “The
Conversation” more interesting and attractive because of the different setting.
The interview is at the guest’s house, with no other public then the people necessary
to record the interview. Of course there might be a script, but as it is done, feels like a has a higher degree of freedom and also feels more authentic. There are real life problems that are
discussed and, so, you don’t see the actress or the fashion designer or the
singer. You just see them as women. It makes them more approachable instead of intangible.

     What is really interesting is that
after each episode you are left feeling motivated and in a good mood. If you
are open to a little introspection, then this show can be also therapeutic
because it is interesting to see how successful women dealt with their problems
and made it in life. So you can take their advice and put it to good use. Cause
there is a lot of great advice given by great women so you have important
lessons to learn.

     For all of the above I think it’s why it
appeals to so many women and men also because I saw their comments, on the
website, about how much they appreciate each episode.

     I recommended this to my bf and he
said “it is only with women talking about women’s problems.” Indeed it is about women and women related issues, but is it also about problems that we all have, no
matter what gender. Issues related to career, loss, children, sex, trust,
love. So you see that men also could have reasons to watch “The Conversation”. If
not, then because there are beautiful women. Or because they can get a pretty
good insight into what women think about some subjects and how they feel in certain situations. Something will get your attention. It will be a win-win situation.

     I’m not gonna jump and say that you
are definitely gonna love this show. You might not be comfortable with some
subjects or opened to question yourself and your life. But whenever you are
ready for something like this or you just have a bad day, I suggest you give an
episode a shot.

     I did not know some of the women
interviewed, but I certainly have added on my list with people that have
something that I can learn, these names: Diane von Furstenberg, Glenda Bailey,
Arianna Huffington.

     It has been really inspiring watching
all the episodes and I’m grateful that they put them online for my, at any
time, access because, so, I’m sure that when I need an improvement to my mood or
motivation, I can always find my peace of mind at a few clicks away.

Check out Amanda de Cadenet’s great
interviews at

http://www.theconversation.tv/

If you are too shy to leave a comment you can tell me what you think here:
olga.sia08@gmail.