Despre asumare și nevoia de validare

proud blogger_edited
cartolină făcută de Irina, Coffentropy

“I am a proud blogger.”

Asta scrie pe o cartolină făcută de Irina, cu care ne-a surprins pe toți cei care am participat la Cluj Bloggers Meet din octombrie anul trecut, întâlnire despre care am scris aici.

La începutul anului când mi-am deschis caietul de notițe, am lipit cartolina fix inainte de minicalendarul pe luna ianuarie ca să-mi setez un mindset anume pentru anul care urma să înceapă. Mai exact, să încep să îmi asum acest rol nu doar la nivel de acțiune, aici referindu-mă la scrisul propriu zis, ci și la nivel declarativ. Pentru că da, recunosc că am o reținere în a mă cataloga în acest fel. Continuă să citești „Despre asumare și nevoia de validare”

Despre scris și tenis

tenis-1
poze făcute la Complexul Sportiv din Gheorgheni, Cluj-Napoca

Pozele pe care urmează să le vezi le-am făcut strict din motivul de a crea conținut. De a avea ce să mai postez pe Instagram. În plus, am vrut să fac și un articol pentru blog despre ceva anume care să nu fie (doar) despre „uită-te la mine cât sunt de (aproape) cool pe un teren de tenis”. Ceea ce oricum știu că nu sunt.

Nu am plănuit prea mult sedința foto care nu cred că a durat mai mult de 10 minute. Prin urmare, se vede că nici nu-s super aranjată, pozele fiind făcute într-o pauză de joc. Pe teren, când chiar faci mișcare așa arăți: transpirat/ă, cu fața roșie, părul prins cumva, numai să fie prins să nu-l simți deloc pe față.

Cu racheta și mingea încă sunt stângace, deși am fost deja de vreo 4-5 ori să joc. Dezvoltarea îndemânării, a coordonării braț-rachetă-minge durează mai mult la mine decât am crezut. În poze arăt bine dispusă, relativ relaxată, exceptând încordarea care vine odată ce mă aflu în față obiectivului. Dar per total am fost împăcată cu stângăcia mea în acea zi. Continuă să citești „Despre scris și tenis”

Despre mentori. Aaron Sorkin și Margaret Atwood.

joanna-kosinska-129039-unsplash
Photo by Joanna Kosinska on Unsplash

Încă din timpul facultății am simțit nevoia unui mentor. O persoană către care să mă orientez pentru motivație și inspirație. Pe care să o privesc cu admirație și care să-mi fie model de dezvoltare, despre care să zic that’s the dream. O persoană care să mă cucerească cu felul în care vorbește despre propria meserie, cu care să rezonez.

Probabil nu am găsit în domeniul psihologiei (asta am studiat la facultate) pentru că într-adevăr nu a fost ceva de care să mă simt foarte apropiată ca practică. Motiv pentru care nici nu mi-am găsit locul acolo. La nivel de teorie, uneori chiar fascinantă și deseori foarte utilă, dar fără să declanșeze ”artificii” în creier. Lipsea acel entuziasm de multe ori esențial pentru a te ține implicat cu totul într-o activitate în așa fel încât să fie un proces care se desfășoară continuu, nu doar după un orar stabilit. Nu a fost unul dintre acele lucruri la care îți stă tot timpul mintea și simți că vrei să mai înveți ceva și să devii tot mai bun.

Ei bine, în ceea ce privește scrisul, lucrul acesta se întâmplă aproape constant. Spun aproape pentru că mai am și momente de ”nu sunt bună de nimic” și atunci entuziasmul scade vertiginos. Dar cumva fac în așa fel încât să revin la oameni care mă motivează care îmi aduc aminte de ce îmi place atât de mult această activitate. Continuă să citești „Despre mentori. Aaron Sorkin și Margaret Atwood.”

Cum să (nu) dai feedback

anton-sukhinov-428279-unsplash
Photo by Anton Sukhinov on Unsplash

Se dă situația următoare: ți se oferă să testezi un produs, la un stand dedicat, de către reprezentantul de la fața locului. Guști și pe măsură ce produsul trece de papilele gustative și își croiește drum către stomac, se instalează și dezamăgirea pentru că produsul e mult mai slab decât te așteptai.

Dar reprezentantul îți urmărește reacția și te și întreabă cum ți se pare. Și dintr-o jenă iraționala nu ai deloc o reacție sinceră și dai un feedback pozitiv când nu e deloc cazul.

Și da, vorbesc despre ceva ce mi s-a întâmplat recent și apoi, ca un overthinker ca la carte ce sunt, am tot stat să mă gândesc de ce am reacționat în felul acela. Ce anume m-a intimidat. Feedback-ul nesincer nu ajută pe nimeni: nici brand-ul și nici consumatorul. Continuă să citești „Cum să (nu) dai feedback”

Cum faci un review când o carte nu e pe gustul tău?

justin-aikin-628095-unsplash.jpg
Photo by Justin Aikin on Unsplash

Din categoria „cu ce probleme mai îmi bat capul în procesul scrierii unui review”, azi vreau să discut puțin situația în care citesc o carte față de care nu manifest o atracție până la final și nu simt că-mi aduce valoare sau cu care nu rezonez deloc. Însă cartea nu e una rea sau prost scrisă. Atâta doar că nu e pe gustul meu.

Îmi pun problema de a-i face un review deoarece cred că i-ar putea fi de folos altcuiva, chiar dacă mie nu-mi e.

Însă cum să fac în așa fel încât acest tip de concluzie să nu pară o concesie și să ajung, apoi, să descurajez alți curioși. Continuă să citești „Cum faci un review când o carte nu e pe gustul tău?”

Înapoi la început

florian-klauer-489-unsplash
Photo by Florian Klauer on Unsplash

Am citit un articol aseară despre sentimentul de a te simți împotmolit și fără inspirație. Una dintre sugestiile pentru recuperare era să te gândești care a fost motivul pentru care ai început activitatea sau job-ul în care te simți împotmolit/a. Cei dintre voi care îmi citiți blogul în mod regulat poate ați observat numărul mic de postări din ultima vreme. Periodic mă confrunt cu un blocaj în care mi se pare că fac prea puțin și articolele pe care le postez nu sunt suficient de bune, de smart, de cum-vrei-tu-să-i-zici și nu știu spre ce să mă orientez ca subiecte pentru articole. Prin urmare, sigur nu e prima introducere de genul acesta la un articol.

În astfel de perioade tind să mă cufund în citit și să nu forțez scrisul pentru că mă simt ca și cum am instalația minții înfundată. Efectiv nu curge inspirația fluid. Citesc pentru că încerc să caut o abordare fresh, caut idei, caut scânteia care să mă ajute să mă refocusez și să mă pun pe tastat. Continuă să citești „Înapoi la început”

Cum a fost conferința „The Woman” – Cluj-Napoca 2018

the-woman-2017-new

Așa cum vă spuneam în articolul anterior, anul acesta a fost a 7-a ediție The Woman iar eu am participat pentru prima dată.

Printre motivele pentru care am vrut să merg a fost țelul meu de a-mi ieși din zona de comfort chiar și într-o măsură cât de mică pentru a-i dovedi creierului meu că nu se va întâmpla nimic tragic dacă încerc lucruri noi asupra cărora am rețineri, însă de pe urma cărora știu că aș avea de câștigat.

Unui dintre scopurile mele la această conferință, în primul rând, a fost socializarea/networking-ul pentru că dacă ar fi după instinctul meu și starea mea de fapt, de om introvertit, aș sta doar în casă #CelMaiBunPlan. Who’s with me? Continuă să citești „Cum a fost conferința „The Woman” – Cluj-Napoca 2018”