How to stop time. Cum să oprești timpul

DSC_3521

„Tom Hazard has a dangerous secret. He may look like and ordinary 41-year-old, but owing to a rare condition, he’s been alive for centuries. From Elizabethan England to Jazz-Age Paris, from New York to the South Seas, Tom has seen a lot, and now craves an ordinary life. […] The only thing Tom must not do is fall in love.”

Aceasta e o parte din descrierea cărții de pe una dintre coperțile interioare și rezumă destul de bine subiectul cărții scrise de Matt Haig. Tom Hazard arată de 40 de ani, însă e în viață de 4 secole. La momentul prezent al cărții, Tom e în Marea Britanie și lucrează ca profesor de istorie, povestind elevilor și fapte trăite chiar la fața locului. He’s freaking 400 years old! Continuă lectura „How to stop time. Cum să oprești timpul”

On writing – Misterul regelui. Despre scris

stephen-king---despre-scris---c1

Când spui Stephen King ce îți vine în minte?

Eu îl asociam doar cu poveștile de groază și cu filmul de neuitat ”It”, carte a beneficiat de o nouă ecranizare anul trecut. Clowns have never been scarier.

În misiunea mea de a învăța să scriu cât mai bine și a-mi face textele cât mai citibile, am căutat îndrumare unde altundeva decât în cărți. Ca la școală, am căutat un manual de how-to with a twist care să mă învețe lucruri noi, să mă facă mai înțeleaptă în acest sens.

Una dintre cărțile care mi-au ieșit în cale este cea a lui Stephen King numită ”On writing” (ro. ”Misterul regelui. Despre scris”). Am deschis-o cu un oarecare scepticism pentru că aveam niște prejudecăți având în vedere vasta lui opera horror, gândindu-mă ce fel de sfaturi poate oferi și că probabil sunt legate doar de acest gen de care mă apropii de cele mai multe ori spre deloc because I’m a scaredy cat. Continuă lectura „On writing – Misterul regelui. Despre scris”

Ready Player One

ready-player-one-movie-tie-in

Prin toamna anului trecut, decisă fiind să citesc mai multe cărți SF, am dat o căutare pe Google în căutarea celor mai populare titluri. Printre acestea se afla și Ready Player One scrisă de Ernest Cline, iar în luna decembrie o găsisem la un preț foarte bun online. M-am apucat de citit doar când am văzut că deja se apropie premiera filmului la care nu vroiam să merg fără să fi citit cartea.

Nu aș fi zis că mă va acapara în felul în care a făcut-o, mai ales pentru că e vorba destul de mult despre jocuri video și referințe din anii 80. Nu am nici o aversiune față de acestea, dar mă gândeam să nu cumva să fie povestea într-atât de geeky, tehnică și personajele prea cufundate în lumea virtuală, încât să mă deconecteze de la aceasta pentru că nu puteam să rezonez cu aceasta.

Dubiile acestea au fost spulberate rapid pentru că după o scurtă introducere din partea personajului principal, povestea demarează în forță și nu mai e cale de scăpare pentru că vei dori să știi constant ce se va întâmpla în continuare. Continuă lectura „Ready Player One”

Call me by your name. Strigă-mă pe numele tău

call-me-by-your-name.w710.h473.2x
Imagine

Când o carte e foarte laudată și cu atât mai mult și ecranizarea acesteia, tentația de a vedea dacă într-adevăr este așa e destul de mare și atunci încerc să fiu și eu rapid la curent și să mă conving de una singură de meritele autorului și de meritele celor care au făcut adaptarea pentru marele ecran. Să-mi fac propria părere pentru că așa e sănătos.

În cazul „Call me by your name” – „Strigă-mă pe numele tău”, atât cartea cât și filmul au parte de un val de critici pozitive dar și de admirație, lucru care nu e așa de des întâlnit. În cea mai mare parte știam la ce să mă aștept de la poveste, văzusem și trailer-ul filmului pentru că tind să urmăresc toate filmele nominalizate în sezonul de premii cinematografice, așadar nu mai îmi rămânea decât să pun ochii pe carte și să o citesc cât mai repede ca să apuc să văd și filmul cât mai repede.

Nu mă așteptam ca ritmul poveștii să își pună amprenta și pe ritmul citirii cărții, acesta fiind unul tare lent. Ritm care e susținut și de atmosfera generală în care se desfășoară povestea: intervalul unei veri toride într-un sat cu ieșire la mare (doar în cazul cărții) din nordul Italiei. Loc în care stilul de viață e unul degajat, lipsit de agitație, unde zilele parcă trec în slow motion, încetinite și de lipsa de chef cu care vine o caldură de la malul mării mediteraneene. Iar orele dintre mese sunt petrecute fie lenevind afară cu sunetul cicadelor pe fundal, fie în casă la puțină răcoare, făcând activități relaxante sau dormind.

Continuă lectura „Call me by your name. Strigă-mă pe numele tău”

Irezistibil. Dependența de tehnologie și afacerile din spatele ei

irezistibil-adam-alter-editura-publica

„La fel cum drogurile au devenit mai puternice de-a lungul timpului, așa s-a întâmplat și cu intensitatea recompensei oferite de obiceiuri. Creatorii de produse sunt mai inteligenți ca niciodată. Aceștia știu cum să ne provoace și să ne încurajeze să le folosim produsele nu doar o singură dată, ci iar și iar.”

„Irezistibil” e probabil genul de carte pe care nu-ți dorești neapărat să o citești pentru că reprezintă un wake-up call de genul ugly truth pe care nu vrei să-l știi. Sau îl știi, dar nu vrei să ți se confirme fără echivoc prin studii greu de ignorat.

Cartea este despre dependența de tehnologie și chiar dacă conștientizezi efectele negative ale expunerii prelungite la social media, de exemplu, parcă nu vrei să-ți fie confirmate banuielile și să-ți concentrezi atenția pe dovezi și explicații despre cum tehnologia te poate influența negativ. Mai ales dacă ești genul care face scroll pe social media de multe ori pe zi și mai ales dacă e primul lucru pe care îl faci când te trezești și ultimul înainte să te culci.

Chiar te înțeleg pentru că de prea multe ori fac și eu același lucru. Însă, de când am citit cartea, încerc cât mai des să îmi controlez aceste impulsuri. Nici nu deschid bine ochii că deja sunt cu ei în telefon și îmi bombardez creierul vulnerabil în primele ore ale dimineții, mai ales, cu tot soiul de informații mai mult sau mai puțin inutile. Continuă lectura „Irezistibil. Dependența de tehnologie și afacerile din spatele ei”

De unde cumpărăm cărți?

becca-tapert-391599
Photo by Becca Tapert on Unsplash

De vreun an și ceva mă bucur de un privilegiu care e o încântare constantă. Câteva edituri și o librărie online care mi-au oferit încredere și mă alimentează cu cărți mai des decât aș fi sperat și pentru asta le sunt foarte recunoscătoare. Îmi oferă noutăți, dar și titluri din lista de „to read”, care îmi satisfac curiozitățile și nevoia de lectură chiar peste abilitatea mea de a ține pasul cu titlurile care mi se prezintă în pachetele primite.

Însă asta nu înseamnă că nu mai cumpăr cărți, chiar dacă nu atât cât mi-aș dori întotdeauna pentru că deocamdată nu am un buget suficient de generos ca să țin pasul cu titlurile care îmi stârnesc interesul constant. Recunosc că atunci când pun ochii pe câte un titlu caut oferte și reduceri și urmăresc mai multe site-uri online pentru cărți în format fizic, dar și site-ul Amazon pentru cărți în format Kindle. Se poate ca în ultima vreme să fi luat mai mult cărți reduse și online, decât la preț întreg și dintr-o librărie fizică. Lucru care îmi cam sta pe creier în ultima vreme și care a dat naștere unei dileme: să cumpăr cărți local sau online urmărind oferte? Nu e ceva revoluționar și nemaiauzit însă nu am mai simțit acest lucru atât de pregnant ca până recent. Câte o mișcare tectonică pe rând, ca să nu cumva să dea creierul erori de funcționare. Continuă lectura „De unde cumpărăm cărți?”

Tenis. Sportul inventat de diavol

tenis_01
Editura Corint

În anul 2014 nu știam nimic despre tenis. Ba chiar aveam percepția că ar fi plictisitor. Nimic mai fals, dar asta e altă poveste.

Tenisul l-am descoperit la ediția Roland Garros din acel an pentru că o jucătoare româncă făcea senzație bătând jucătoare bună după jucătoare bună și punându-i probleme Mariei Sharapova în finală. Bineînțeles, era vorba de Simona Halep. După acel Roland Garros m-am lipit definitiv de tenis, iar la meciurile cu miza ale Simonei am niște emoții de tulai Doamne, parcă e vorba de soarta mea în joc. În finala de la RG de anul trecut când Simona avea set câștigat și 3-0 în al doilea set parcă simțeam cum îmi dau lacrimile văzând-o deja cu trofeul în mână. După trei ani, tot nu mi-am învățat lecția.

Acum nu e cazul să ne amintim de turnura pe care a luat-o meciul și cum am avut motive de plâns, dar nu de fericire. Până nu se strigă ”game, set and match” meciul nu e gata și se pot întâmpla multe surprize mai mult sau mai puțin plăcute. Așa că niciodată să nu te bucuri sau să te întristezi până nu ai o certitudine. În fine, să ne suflăm nasul și să tragem aer în piept, pentru că amintirea mai doare puțin, dar și pentru că trebuie să ne ținem tari și concentrați pe a trimite vibe pozitiv Simonei ca să o țină glezna pe mai departe.

Ce urma să aflu mai apoi ținea mult de cum se desfășoară jocul, lucruri despre jucătorii din top și viața relativ privilegiată pe care o duc. Relativ pentru că din punct de vedere financiar sunt asigurați, dar proprii demoni tot îi mai bântuie când mai pierd meciuri și lucrurile nu merg așa cum și-ar dori. Însă înainte de a ajunge în top se întâmplă multe alte lucruri care nu se văd la TV sau pe altundeva. Se parcurg etape care sunt probabil la fel de grele, dacă nu și mai grele, decât cele prin care trec cei de sus din top.

Continuă lectura „Tenis. Sportul inventat de diavol”