Despre asumare și nevoia de validare

proud blogger_edited
cartolină făcută de Irina, Coffentropy

“I am a proud blogger.”

Asta scrie pe o cartolină făcută de Irina, cu care ne-a surprins pe toți cei care am participat la Cluj Bloggers Meet din octombrie anul trecut, întâlnire despre care am scris aici.

La începutul anului când mi-am deschis caietul de notițe, am lipit cartolina fix inainte de minicalendarul pe luna ianuarie ca să-mi setez un mindset anume pentru anul care urma să înceapă. Mai exact, să încep să îmi asum acest rol nu doar la nivel de acțiune, aici referindu-mă la scrisul propriu zis, ci și la nivel declarativ. Pentru că da, recunosc că am o reținere în a mă cataloga în acest fel.

 

Parțial pentru că simt că plutește în aer o conotație negativă asociată acestui termen și nici nu e neapărat asociat cu un drum “serios” de carieră. Știu că nu ar trebui să conteze ce spune lumea și ar trebui să tratez eu serios această titulatură pentru că e vorba despre scris și asta îmi place să fac, dar undeva in the back of my mind există o reținere.

Stau să mă gândesc dacă nu e vorba și de sindromul impostorului la mijloc, dar nu înclin spre asta. Sunt conștientă că mai am de învățat și de îmbunătățit aspecte legate de scrisul meu, însă nu e vorba de o atitudine de unworthiness la mijloc. Bine, încă nici nu s-au arătat oportunități suficient de importante care să mă pună la o astfel de încercare ca să mă bântuie acest sindrom. Din perspectiva poziției în care mă aflu acum, un astfel de sentiment/o astfel de situație mi s-ar părea un privilegiu.

 

Prin urmare, sunt destul de convinsă că problema stă în lipsa de asumare a acestui titlu. Deși „creator de conținut” tinde să-mi placă mai mult. În plus, se ascunde și o nevoie de validare în spate. Sunt conștientă că e vorba de nesiguranțe care sunt normale pentru cineva care încă nu a avut parte de a big breakthrough.

Referitor la ce am spun în paragraful anterior, Stephen King a scris în cartea lui, On writing, următorul lucru:

“Still – do you really need permission and a hall pass to go there? Do you need someone to make you a paper badge with the word „writer” on it before you can believe it? God, I hope not.”

Trebuie să-mi pun citatul asta ca wallpaper pe telefon ca să mi-l reamintesc de fiecare dată când îl iau în mână ca să procrastinez mai ales. Inițial am vrut să scriu „ca să-l lipesc pe frunte”, dar să fim sinceri, în ziua de azi ne uităm mai des în smartphone decât în oglindă.

 

Anyways, Stephen King pune punctul pe i acolo. Dacă vrei să faci ceva, fă. Dacă vrei să scrii, scrie și nu aștepta binecuvântarea specială a cuiva.

Problema e de percepție. Cumva am crescut cu ideea că dacă vrei să faci ceva ai nevoie de școală, de un curs, de un profesor, de o diplomă. Și cum inițial am făcut o meserie pentru care am obținut diploma, cu scrisul încă mă simt ca și cum nu abordez activitatea cum trebuie, ca și cum aș avea nevoie de o diplomă ca să ateste acest lucru.

Lucru care e eronat. Nu e ca și cum o școală nu te ajută, însă nu e ceva de nelipsit și nu e ca și cum o diplomă îți garantează succesul sau un parcurs sigur spre ceea ce îți dorești. I learned this the hard way.

 

Când sunt întrebați despre ce sfaturi au pentru cei care vor să scrie, mulți scriitori de succes spun că cititul și activitatea în sine (deci experiență) sunt cei mai buni profesori. Analizează ce îți place și ce nu îți place la ce citești și mai ales de ce. În felul asta poți învăța multe lecții valoroase și, în plus, îți vei crea propriul stil inspirându-te de la cei mai buni.

 

Mai am încă mult de lucru în legătură cu scrisul, dar și cu atitudinea mea față de acesta. Nu sunt încă mândră și asumată 100%, not a proud blogger or content writer yet, but I am definitely working on it, cu fiecare carte sau articol folositor citit și cu fiecare articol publicat.

olga signature purple

2 comentarii

  1. Mie îmi place tare mult cum scrii. Înțeleg perfect la ce te referi cu „sindromul impostorului”, și eu sufăr de același lucru când vine vorba despre ilustrație. Vin propuneri și i freak out că nu sunt suficient de bună pentru job și că oamenii ăia nu înțeleg pe cine au contactat. La scris, pentru că nu mă iau în serios, nu mă automutilez psihologic 😀 Este tare interesantă psihologia asta.
    În fine, eu ca să scap de piticii mei mi-am fixat un „challenge” – să fac câte o lucrare, cât de mică, dar să fac ceva în fiecare zi. Cred că ajută să îți ieși din scoică. Nu e neapărat să și postez ce lucrez, doar să îmi dau încrederea că I can do it 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • După cum am zis, ar fi un privilegiu acum (cred 😨) să mă lupt cu sindromul impostorului 😆.
      Bună ideea. Trebuie să-mi dau și eu mici challenges în fiecare zi ca exercițiu. Ca să mai prind încredere, cum zici și tu.
      Mersi de comentariu și de apreciere! 😊

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s