Despre scris și tenis

tenis-1
poze făcute la Complexul Sportiv din Gheorgheni, Cluj-Napoca

Pozele pe care urmează să le vezi le-am făcut strict din motivul de a crea conținut. De a avea ce să mai postez pe Instagram. În plus, am vrut să fac și un articol pentru blog despre ceva anume care să nu fie (doar) despre „uită-te la mine cât sunt de (aproape) cool pe un teren de tenis”. Ceea ce oricum știu că nu sunt.

Nu am plănuit prea mult sedința foto care nu cred că a durat mai mult de 10 minute. Prin urmare, se vede că nici nu-s super aranjată, pozele fiind făcute într-o pauză de joc. Pe teren, când chiar faci mișcare așa arăți: transpirat/ă, cu fața roșie, părul prins cumva, numai să fie prins să nu-l simți deloc pe față.

Cu racheta și mingea încă sunt stângace, deși am fost deja de vreo 4-5 ori să joc. Dezvoltarea îndemânării, a coordonării braț-rachetă-minge durează mai mult la mine decât am crezut. În poze arăt bine dispusă, relativ relaxată, exceptând încordarea care vine odată ce mă aflu în față obiectivului. Dar per total am fost împăcată cu stângăcia mea în acea zi.

tenis-6.jpg

Însă, weekend-ul trecut m-a afectat mai tare. Am nimerit puține mingi cât de cât corect și m-am cam enervat. Bine, nici faptul că era super cald afară nu mi-a ajutat dispoziția, dar să nu mai inventez scuze.

Mi-am descărcat nervii pe rachetă ca un adevărat profesionist care încă nu știe să-și stăpânească emoțiile pe teren. Aici se și oprește asemănarea mea cu profesioniștii. Sau cu amatorii. Am aruncat-o de pământ de câte ori am simțit. Însă nu și cu viteza cu care simțeam pentru că undeva in the back of my mind știam că totuși trebuie să am grijă de rachetă că alta nu mai am.

Ca și cu orice lucru nou pe care vrei să-l înveți, e un proces mai lung.

Și mă gândeam cât de mult se aseamănă această situație și cu scrisul, în cazul meu.

Până să ajungi să faci ceva bun, vei fi stângaci în mod repetat. Vei face multe greșeli. That’s just how these things go. Și o să te simți frustrat de multe ori din cauză că lucrurile nu ies cum vrei tu. Dar e esențial să continui chiar și așa.

Aaron Sorkin spune că, în cazul lui, de cele mai multe ori scrisul merge prost („I’m in a constant state of writers block”) și atunci se simte mizerabil, dar când scrisul merge și cuvintele vin cu așa viteză încât de-abia poate ține pasul cu a le scrie, atunci se simte minunat. Și e ușor de rezonat cu asta.

tenis-5

Circulă în multe articole de motivație sfatul: just show up.

Ei bine, acest lucru pentru mine nu funcționează. E doar frustrant, pentru că nu pot să pun cap la cap nimic. Nu am o idee consistentă care să mă miște să scriu.

Iar dacă am o idee care mă mulțumește nu ajută nici să mă pun direct să scriu. Îmi trebuie să am măcar un paragraf sau două formate în minte ca să mă apuc să scriu. De cele mai multe ori acel paragraf vine fie când fac duș sau spăl vase sau fac curat ori alt lucru de genul acesta. Se pare că al meu creier nu face față sub propria presiune de a crea ceva și are nevoie de o aparentă pauză precum astfel de activități nerelaționate, ca cele menționate anterior, pentru a putea el să lucreze undeva în background, fără mari constrângeri.

De aceea nu public pe blog așa de des precum mi-aș dori pentru că efectiv de cele mai multe ori ideile nu-mi sunt cât de cât dezvoltate în cap, deși am câteva liniuțe notate în agenda cu idei succinte de articole.

Procesul acesta de creare de texte, pentru mine, e frustrant pentru că am senzația că nu mă ajută deloc creierul pe moment. Însă, de fapt el lucrează să mă ajute chiar dacă nu e evident pe moment. De cele mai multe ori sunt stângace și nu am să pretind nici că ceea ce postez pe blog, ca rezultat final, e cine știe ce capodoperă, but at the end of the day mă declar mulțumită. Deși, dacă revin după o vreme la un anume text deja îmi dau seama că aș face mici schimbări.

 

Ca pe terenul de tenis, știu că de mai multe ori voi da rateuri cu scrisul la fel ca și cu racheta. Și știu și cum mă face să mă simt. Dar știu și că atunci când din întâmplare sau nu, am nimerit mingea așa cum trebuie, iar textul începe să prindă formă (chiar dacă rezultatul final nu e perfect) se simte al naibii de bine. Iar dorința de îmbunătățire e constant acolo.

olga signature purple

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s