Cum faci un review când o carte nu e pe gustul tău?

justin-aikin-628095-unsplash.jpg
Photo by Justin Aikin on Unsplash

Din categoria „cu ce probleme mai îmi bat capul în procesul scrierii unui review”, azi vreau să discut puțin situația în care citesc o carte față de care nu manifest o atracție până la final și nu simt că-mi aduce valoare sau cu care nu rezonez deloc. Însă cartea nu e una rea sau prost scrisă. Atâta doar că nu e pe gustul meu.

Îmi pun problema de a-i face un review deoarece cred că i-ar putea fi de folos altcuiva, chiar dacă mie nu-mi e.

Însă cum să fac în așa fel încât acest tip de concluzie să nu pară o concesie și să ajung, apoi, să descurajez alți curioși.

Ar fi o abordare mai bună să evit să scriu despre acea carte pentru că e greu să manifest entuziasm (molipsitor) față de aceasta?

Dacă cei care îmi citesc blogul îl citesc pentru că au gusturi similare și caută, astfel, recomandări? Eu, cel puțin, așa funcționez. Îi „urmăresc” pe unii sau pe alții pentru că rezonez într-o anumită măsură cu ei și am încredere în recomandările lor.

Ar trebui să recomand doar ceea ce simt că îmi aduce plus de valoare? Mi-e mai ușor să scriu în aceste condiții pentru că entuziasmul va fi mai evident și poate reprezenta o încurajare (în plus) pentru un cititor de a pune mâna pe acea carte.

Pe de altă parte, am în minte și un fel de jenă în a cataloga o cartea ca fiind nefolositoare pentru mine, chiar dacă aceasta e bine scrisă, pentru că îmi închipui câtă muncă e la mijloc.

Mie îmi ia destul de mult timp să pregătesc o postare pentru blog, mai ales când e una de dimensiuni mai mari, deci pot doar să-mi imaginez cât efort stă la baza scrierii unei cărți.

Așa că un pic de vină tot resimt când fac astfel de review-uri, pentru că sub nici o formă nu vreau să subestimez munca celei/celui care scrie o carte. Cu cât scriu și eu mai mult pentru blog și citesc mai multe cărți diferite, cu atât apreciez mai mult munca unui scriitor care se înhamă la scrisul unei cărți.

Default-ul meu, oricum, este să fiu cât de diplomată pot și, de aceea, încerc să găsesc soluția potrivită astfel încât să nu discreditez o carte, un produs, în ochii cuiva doar fiindcă pentru mine nu a funcționat, nefiind probabil în grupul țintă.

Am I overthinking this whole thing?

Tu tinzi să testezi un produs al cărui review e un termenii „pentru mine nu a funcționat, dar ție s-ar putea să-ți placă”?

olga signature purple

2 comentarii

  1. Cărțile sunt pe gustul unora sau altora, cam greu să fie pe gustul tuturor. Eu aș da o șansă unei cărți dacă are un review profi – cu bune și rele iar cele rele nu mă deranjează. Dar dacă e scris negativist cap- coadă, în ici un caz nu m-aș obosi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s