Cu ultima suflare

cu-ultima-suflare-c1

“Severe illness wasn’t life-altering, it was life-shattering. It felt less like an epiphany—a piercing burst of light, illuminating What Really Matters—and more like someone had just firebombed the path forward.”

 

Am știut la ce să mă aștept când am pus mâna pe această carte la un târg dedicat lecturii. Dar am știut și că e un must read și mi-am dorit să o citesc chiar dacă am fost avertizată pe social media că e o poveste tristă. Cartea este despre moarte, însă în aceeași măsură și despre viață, pentru că nu o poți avea pe una fără cealaltă.

Am fost foarte plăcut surprinsă să descopăr că nu e doar o poveste lacrimogenă, ci și o serie de gânduri despre moarte la modul cel mai autentic, curajos și lipsit de clișee. În ”Cu ultima suflare” îl vei întâlni pe Paul Kalanithi, un neurochirurg diagnosticat la 30 și ceva de ani cu cancer pulmonar, cu un prognostic deloc încurajator. Însă, a reușit să facă față situației în mod rațional, cel puțin pe hârtie, fără a se alimenta cu prea multe speranțe false. Cred că însuși procesul de scriere a constituit un soi de terapie pentru el și o modalitate de a continua să lupte în fiecare zi cu boala și cu gândul că timpul îi este limitat.

Cartea m-a dus cu gândul la ”Grey’s Anatomy” (minus partea de telenovelă) unde cunoști și ajungi să îndrăgești un personaj apoi i se întâmplă ceva tragic și ție îți rămâne să te întrebi cum anume acel personaj și oamenii apropiați lui își vor continua viața, aceasta schimbându-li-se radical, cum probabil și ție ți se va schimba perspectiva asupra vieții, iar dacă nu radical, un pic tot se va fi realizat un shift.

“I began to realize that coming in such close contact with my own mortality had changed both nothing and everything. Before my cancer was diagnosed, I knew that someday I would die, but I didn’t know when. After the diagnosis, I knew that someday I would die, but I didn’t know when. But now I knew it acutely. The problem wasn’t really a scientific one. The fact of death is unsettling. Yet there is no other way to live.”

 

Este o poveste heartbreaking și nu e genul de lectură ușoară care să te facă să te simți bine pentru că relatările unui om talentat cu planuri bine stabilite pentru viață care, ca urmare a unui diagnostic teribil, trebuie să-și reajusteze mersul vieții, dar și modul de a gândi, nu are cum să nu te afecteze la un nivel profund. Pe măsură ce citeam mi-am amintit de răspunsul la o întrebare care și acum parcă îmi dă fiori, o întrebare din filmul ”The Circle” la care personajul principal are următorul răspuns: ”You’re most scared of…? Unfulfilled potential.”. Exact așa văd, parțial, și situația lui Paul Kalanithi: so much unfulfilled potential.

E un demers inconfortabil, dar folositor, care te va face să-ți pui întrebări pe care poate altfel ai ezita să ți le adresezi. Dacă ești dispus să-ți asumi o astfel de lectură cred că îți poate fi de ajutor la fel cum cartea lui Irvin Yalom ”Privind soarele în față” e încă o carte musai de citit dacă vrei să abordezi tema morții și a fricii de moarte.

Mi se pare ușor frustrant că mulți dintre noi tindem să îndepărtăm discuții despre această tematică cu un ”Doamne ferește!” sau  ”Ce discuție nepotrivită!”. La un moment dat toți am pierdut pe cineva drag sau vom pierde și atunci va fi un moment de cumpănă. Nimic nu te poate pregăti pentru asta, însă poate discuțiile și dezbaterile pot face aceste momente un strop mai digerabile. Cred că moartea e un subiect prea neglijat. Cel puțin așa a fost experiența mea de până acum. De aceea, cred că povești precum cea a lui Kalanithi ar trebui citite cât mai repede posibil și pentru că ne-ar putea ajuta, printre altele, să ne punem prioritățile în ordine și să avem atitudini diferite.

”Decizia lui Paul de a nu-și feri ochii de moarte arată o tărie de caracter pe care nu o prețuim suficient în cultura noastră speriată de moarte. Puterea lui a fost definită de ambiție și efort, dar și de blândețe, opusul amărăciunii. Și-a petrecut mare parte din viață chinuit de întrebarea cum poți duce o viață plină de sens, iar cartea lui explorează acest aspect esențial. Emerson a scris odată: ”cel care vede este și cel care spune.” Cumva, visul lui este împărtășit. Cumva, îl arată lumii întregi cu bucurie solemnă. Scrierea cărții sale a fost o șansă pentru ca ”văzătorul” curajos din el să poată să ne spună, să ne învețe cum să înfuntăm moartea cu integritate.

 

Paul Kalanithi a fost de devreme interesat de literatură și de medicină pentru că dorea să afle care e sensul și semnificația vieții. Până la final ajunge la o oarecare concluzie, însă povestea e interesantă și pentru că din medic se transformă în pacient și cu asta vin anumite realizări, dar și o schimbare în atitudine față de proprii pacienți în perioada scurtă pe care a mai putut-o lucra după diagnostic.

Cunoști un om care își pune vulnerabilități pe tavă și încearcă să-și dea seama ce dorește, ce își mai poate dori de la viață după un diagnostic teribil. Printre altele, povestește și despre relația cu soția lui și procesul decizional de a face sau nu un copil în condițiile în care starea lui s-ar putea agrava rapid și astfel copilul rămânând doar cu mama.

E foarte interesant de văzut și cum reacționează apropiații dintre care unii și fac armură dintr-o atitudine de negare, cel puțin aparentă, de ”O să învingi/o să treci peste asta” și cum e greu să-i combați cu argumente, iar în cazul unor oameni raționali care se sprijină pe știință astfel de atitudini nu fac rău, dar nu fac nici bine.

Îmi place că povestea e onestă, fără curcubee, floricele colorate și unicorni. Poate fi o poveste motivațională în măsura în care îți lărgește orizontul și te ajută și pe tine să îți faci ordine printre priorități și să înveți ce e curajul de fapt: prezența fricii și a continuării drumului în ciuda acesteia. În rest, cartea e mult despre a lua decizii imposibile în condițiile în care știi că nu mai ai mult din viață. Chiar menționează la un moment dat că de fapt niciodată nu știi cât mai ai de trăit, însă fragilitatea vieții nu e nicicând mai evidentă ca atunci când te confrunți cu o boală agresivă.

olga signature purple

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s