Lovituri de geniu

Lovituri de geniu de L. Jon Wertheim

„Să spui că Federer câștigase Wimbledon-ul cinci ani la rand era adevărat, dar parcă prea puțin. Federer era stăpânul Wimbledon-ului la ora aceea. Ba nu, nici măcar asta nu reprezintă adevărul. Federer era Wimbledon.”

Pentru mine, dar probabil și pentru alți fani ai tenisului, după numărătoarea până la Crăciun începe o altă numărătoare: cea până la începerea noului sezon de tenis. E drept că pauza dintre sezoane e mai scurtă (aproximativ 2 luni) decât cea între Crăciunuri, însă e mai intens simțită pentru că pe parcursul anului, în fiecare lună există câteva turnee care pot fi urmărite. Probabil de aceea perioada de două luni e un soi de tennis hangover când te gândești serios dacă să revezi cele mai bune meciuri ale anului sau visezi că îți întâlnești jucătorii preferați (cum pățesc eu).

Recent am descoperit, cu încântare, că există ceva cu care să îți tratezi tennis hangover-ul: să citești cărți despre tenis și ce bine că la editura Publica ai de unde alege. Deși aveam acces la autobiografia lui Andre Agassi, care am înțeles că e foarte faină, sau la o biografie a lui Andy Murray (o surpriză pe care i-am facut-o mamei mele care e fan Andy Murray) am decis să citesc ceva mai diferit puțin și anume analiza, set cu set, a finalei Wimbledon din 2008 dintre Roger Federer și Rafael Nadal, meci care, se pare, e unul de referință și probabil a intrat în istorie.

După ce am înțeles jocul și cum se desfășoară, au început să mă intereseze și alte lucruri, nu doar privirea pasivă (mai mult sau mai puțin) sau cu inima în gât când privesc un meci unde joacă unul  dintre favoriți sau fac jucătorii spectacol. Îmi mai trezesc interes și analizele de meciuri (nu neapărat statisticile, dar și partea aceea poate fi interesantă), de strategii și mai ales informațiile de backstage, lucruri care țin de pregătirea fizică, dar cu precădere de pregătirea mentală a jucătorilor. Așadar, alegerea cărții „Lovituri de geniu” nu a fost întâmplătoare.

După cum am spus deja, cartea face analiza finalei din 2008 a turneului Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului (turnee cu cele mai multe puncte și premii financiare, of course). În primul rând, finala e de menționat pentru că amândoi tenismenii au jucat extraordinar, iar miza era importantă pentru amândoi din diverse motive. Mai apoi, e vorba de doi dintre cei mai buni jucători din circuit chiar și azi. Ei fac parte din mult pomenitul „Big Four”, împreună cu Novak Djokovic și Andy Murray, 4 jucători care au dominat circuitul masculin în ultimii ani.

Miza acestei finale era, pentru cei doi, diferită astfel:

  • Roger Federer domina acest turneu cu 5 titluri la rând (!) din 2003 până în 2007, un al șaselea titlu fiind un record.
  • Rafael Nadal se găsea în a treia finală Wimbledon consecutivă în 2008, după ce în 2006 și 2007 pierduse la (ghici cine?) Roger Federer. Așadar, se aștepta o revanșă plus un prim titlu la Wimbledon.

Meciul a durat cinci seturi (maximul posibil la turneele de Grand Slam unde se joacă pe sistemul 3 din 5 seturi, în rest jucându-se 2 din 3), iar cartea te poartă prin toate cinci, pe rând, cu momentele cele mai bune, dar și cele mai puțin bune pentru cei doi tenismeni.

Inițial am fost puțin sceptică pentru că mă gândeam că poate prea multă analiză mă va plictisi, însă strecurate prin analiza seturilor sunt tot felul de informații care mai de care mai interesante despre jucători și parcursul lor până în acel moment. În plus, scriitorul are un stil foarte catchy și nu stăruiește prea mult în detalii care poate ar putea plictisi. Eu nu știam cine a câștigat finala și cred că are mai mult farmec cartea dacă o citești din postura de neștiutor al rezultatului. Evident că nu am să-ți zic cine a câștigat-o. Ceea ce plănuiesc însă e să urmăresc meciul și să văd cu ochii mei acele „lovituri de geniu”, nu doar să mi le imaginez.

Cartea se citește ușor și m-a prins chiar de la primele pagini. Însă, ca să fiu sinceră, nu știu în ce măsură ți-ar plăcea dacă nu te interesează măcar puțin tenisul. Dar cine știe, poate va constitui motivul pentru care o să începi să te uiți la tenis, chiar și dacă te vei uita doar la cei din top 10 sau top 5. Mie mi-a plăcut destul de mult și chiar o recomand. E clar prima dintre multele despre tenis pe care vreau să le mai citesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s