Guest post “La vie d’Adele”

Acesta este primul guest post pe blog si am luat aceasta decizie pentru ca aceasta persoana poate exprima mult mai bine decat mine ceea ce inseamna filmul „La vie d’Adele” la care am fost aseara.

Recunosc ca pentru mine a fost un film putin greoi, aproape ca mi-am pierdut rabdarea pe ici colo, a fost si destul de lung si a avut in componenta scene explicite de sex care la mine in cap nu prea se leaga cu cinematografia, ci mai degraba cu o alta industrie. Mie imi va lua putin timp sa fac un scurt research pentru a intelege mai bine opera lui Abdellatif Kechiche, pentru a putea „digera” mai bine filmul.

Asadar va las cu un review facut de Cristi Grui, si el avand o pasiune ceva mai bine documentata pentru cinematografie. Hope you like it!

“La vie d’Adele” sau cum intensitatea urca pana la Dumnezeu.

Inspirat din romanul grafic “Le bleu est une couleur chaude”, al
autoarei de benzi desenate franceze Julie Maroh, “La Vie d’Adèle”, câştigătorul
premiului Palme d’Or 2013, este povestea de tip „felie de viaţă” a unui
cuplu.

Un film echilibrat, ce urmareste evolutia unei fete de la
adolescenta la maturitate. Secventa de inceput, in care Adele iese din casa si
vine spre camera – privitorul intra in viata ei – isi gaseste corespondenta la
final cand personajul principal iese din viata fostei iubite, Emma, prin
intermediul scenei ce se petrece in galeria de arta unde acesta si-a expus
operele, si Adele se indeparteaza de camera – privitorul iese din viata ei.

O alta modalitate prin care Abdellatif Kechiche creeaza echilibrul
este plasarea personajelor pe clase sociale diferite – Adele apartine clasei
muncitoare, iar Emma celei artistice; diferenta inteligent expusa in doua scene
in care cele doua familii iau masa – parintii Emmei servesc fructe de mare, pe
cand parintii Adelei se bucura de simplitatea spaghetelor. Aceasta diferenta de
clase prin mancare este prezenta si mai tarziu cand, in dorinta de a impaca
lumile, Adele gateste pentru prietenii iubitei si retete sofisticate si reteta
tatalui. Dorinta ei devine la urma o povara pentru personaj si duce la ruptura relatiei. 

Regizorul insista mai mult pe trairile eroinelor decat pe faptul ca
ele sunt de acelasi sex; homosexualitatea nefiind o problema.

Desi la inceput modul de filmare te sufoca – cadre restranse, avand
ca punct central gura personajelor, acesta te apropie de actiune, de trairile
pe cale le au personajele. Le vezi toate grimasele, privirile pierdute si simti
intensitatea dorintelor. Aceasta din urma este amplificata si de sonor;
saruturile, gemetele, atingerile au intaietate, lumea exterioara este undeva in
spate, aproape nu se aude. Intensitatea creste pana la final tocmai prin acest
mod de abordare; esti acolo in gura lor, nu ai aer, vezi si simti tot.

Vizual, Abdellatif, creeaza tablouri pline de senzualitate in
scenele erotice si insista pe forta dorintelor carnale.

Legatura cu titlul sursei de inspiratie, benzile desenate, o
reprezinta imbracamintea Adelei: in scena primului sarut are o bluza albastra,
tablourile contin stropi albastri peste trupul gol al eroinei si la final
aceasta poarta o rochie de aceeasi culoare.

Feel free to leave a comment! 😀

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s