De ce e important feedback-ul pentru mine

negativespace-3

S-ar putea să-mi întind o capcană acum, dar îmi asum acest lucru.

Blogul meu nu are o comunitate foarte mare adunată în jurul lui și a rețelelor de social media atașate lui. Pentru a crea o comunitate trebuie să fii autentic (sunt), să afișezi și o anumită doză de vulnerabilitate (încă mai lucrez la asta) și din felul tău de a fi pentru că oamenii se conectează mai ușor la acest tip de abordare și, nu în ultimul rând (deși acum nu mai îmi vine altceva major în minte) să fii constant (un alt lucru la care încă lucrez). Pe de altă parte, știu că blogul meu e de nișă și nu una dintre cele foarte populare.

Prin urmare, nici cantitatea de feedback pe care o primesc nu e foarte mare, deși poate pentru mine e aspectul cel mai important. Nu cerșesc laude, doar să știu că mi-a fost citit articolul și dacă a fost plăcut sau nu. Sunt și deschisă la sugestii. Deși sunt mai temătoare la aspectul acesta, caut și feedback negativ și aici mă refer la critici constructive și la evidențierea aspectelor care ar putea fi îmbunătățite. Continuă lectura „De ce e important feedback-ul pentru mine”

Relația mea cu Instagram

negative-space-white-iphone-instagram

Astăzi mă tot gândeam despre ce să scriu postarea și apoi am avut o discuție cu cineva și mi-a picat fisa. Am zis că vă voi povesti despre niște părți tare bune ale Instagram-ului în ceea ce mă privește și, implicit, despre relația mea cu Instagram-ul.

De cele mai multe ori se vorbește despre social media și efectele negative ale utilizării prelungite, ale scroll-ului continuu. Despre faptul că acolo vezi doar highlight-uri ale vieții oamenilor, doar evenimente pozitive, vezi corpuri modificate digital și apoi te compari și nu iese nimic bun din asta. Și eu pățesc să mai uit că de fapt acolo pe Instagram văd doar un fragment din viața cuiva, caption-urile pozelor sunt fie clișee, fie niște descrieri care nu reflectă realitatea. Mă pomenesc gândindu-mă cum mi-aș dori și eu una sau alta și cum alte persoane o duc mai bine sau sunt mai bune la ceea ce fac decât mine. Continuă lectura „Relația mea cu Instagram”

Beneficiile recunoștinței

negative-space-young-adults-holding-hands

Acum câteva săptămâni am primit ceva ce îmi doream demult de la o sursă neașteptată. Câteodată lucrurile se așează în cele mai neașteptate moduri. Lucrul despre care vorbesc nu contează așa de mult aici. Contează întâmplarea în sine. Pe moment nu mi-a venit să cred și nu prea am știut cum să reacționez. Problema, dacă pot zice așa, a fost că nu am știut cum să reacționez spre persoana respectivă în afară de a zice un ”mulțumesc”. Bine, nu a fost doar unul, a fost o armată de mulțumesc-uri.

Dacă ți s-a întâmplat ceva care te-a făcut foarte fericit, probabil a fost urmat de un sentiment copleșitor de mulțumire/recunoștință care e greu de exprimat. Cel puțin eu așa am simțit. A fost unul dintre momentele acelea încărcate emoțional în care simți că un simplu ”mulțumesc” nu e suficient, dar nici nu știi ce altceva să faci, așa că rămâi doar cu asta. Mai rămâi și cu o stare euforică, toate determinate de emoțiile de fericire și recunoștință.

Recent am citit o carte despre fericire despre care am scris și scris o postare, iar acolo se vorbea despre cât e de important să mai adoptăm din când în când sau cât mai des mindset-ul de ”suficient” în loc de ”mai mult” și cum acest mindset e o variabilă importantă în ecuația fericirii. Mai exact, sentimentul de recunoștință și exprimarea lui poate avea beneficii morale semnificative. Dar nu numai. Continuă lectura „Beneficiile recunoștinței”

Filmele și inspirația

light-streak-long-exposure-jakob-owens-thumb-1-531x354

Nu știu pentru voi, dar pentru mine filmele, mai ales, pot fi cu adevărat inspiraționale, nu doar un motiv de relaxare și entertainment. Cred că o alegere bună a actorilor poate face o poveste să se remarce. Sunt genul de persoană care poate revedea un film de mai multe ori (unii ar zice prea multe). În schimb, există și anumite filme pe care mi-aș dori să le pot vedea iar pentru prima oară, atât de faină a fost experiența (”Arrival”, anyone?). Am I weird?

Unul dintre filmele care intră la categoria de vizionări multiple e ”The Intern”. Am făcut review după ce l-am văzut acum doi ani. Ben Whitaker e un pensionar care merge ca intern la o companie tinerească de e-commerce. Firma e proiectul personal al lui Jules Ostin care va descoperi că are mai mare nevoie de Ben decât a crezut inițial. Pentru că a tot fost difuzat pe HBO și Cinemax m-am reuitat la el și m-a inspirat să scriu postarea asta. Continuă lectura „Filmele și inspirația”

De ce blogging?

mac-keyboard-monitor-pen-coffee-cup-vojtech-okenka

Nu mi-au plăcut niciodată situațiile acelea de a fi pusă on the spot, mai ales printre oameni necunoscuți. Când am fost la o întâlnire între bloggeri, recent, am fost puși toți să ne prezentăm, să ne prezentam blogul pe scurt și de ce l-am început. Teroare absolută. Dar faptul că am fost a doua la rând probabil că a ajutat pentru că mintea mea nu a apucat să-și facă/pregătească toate worst case scenarios și posibilitatea să mă autosabotez a scăzut simțitor. Am zis foarte pe scurt ce mi-a venit în minte, cu zâmbetul pe buze și am predat ștafeta mai departe.

Situațiile care presupun spontaneitate nu sunt favoritele mele, însă încerc pe cât posibil să mă concentrez asupra lor și să fac o treabă acceptabilă. Când vine vorba de a descrie blogul mi-e puțin dificil pentru că, deși scriu des despre cărți și filme, blogul nu e doar despre asta. Și vreau să mă orientez cât mai mult de fapt spre ceea ce blogul este pe lângă recenzii de filme și carte. Am articole cu gânduri, opinii sau lucruri care îmi plac și mă inspiră și spre acestea vreau să înclin balanța. Continuă lectura „De ce blogging?”

Ecuația fericirii

ecuatia-fericirii-neil-pasricha-editura-publica
”Ecuația fericirii” de Neil Pasricha

Termenul de ”dezvoltare personală” a căpătat o conotație ușor negativă mai ales în ceea ce privește cărțile. Asta pentru că există o mulțime de cărți care au titluri pompoase, promit multe și nu livrează nimic. O citești și fie e plină de clișee, fie de sfaturi generaliste fără vreo aplicație clară, fie îți spune ceva ce știi deja, dar nu ți-a spus și cum să procedezi. Da, citatele sunt fain de pin-uit pe Pinterest și de postat pe Facebook, Instagram și Twitter pentru a aduna like-uri, dar ele rămân doar la stadiul acela dacă nu ai clar în minte cum anume se pot pune în practică.

Când vine vorba de această categorie de cărți, rafturile librăriilor, atât virtuale cât și fizice, sunt pline și cumva te simți deja suprasaturat, mai ales dacă ești pe bune interesat de dezvoltarea personală și experiențele de până acum cu aceste cărți au fost dezamăgitoare. Multe nu oferă valoare reală, sunt doar ”povești”. E nevoie de mai multă aplicație practică și de explicații, chiar științifice, care să vină să sprijine toate aceste sfaturi pentru o viață mai bună.

Eu sunt interesată de acest domeniu și chiar mai scanez această categorie căutând titluri bune. Știu cât e de important să fie lucrurile explicate cât mai clar, dar neapărat să existe aplicații practice chiar și cu exemple. Când vrei să faci ceva, vrei să faci o schimbare, e nevoie de pași clari, nu foarte dificili, care să îți și ofere rezultate. Altfel vei abandona rapid.

Ei bine, e foarte posibil să fi dat peste una dintre cele mai bullshit-free (excuse my language) cărți de dezvoltare personală. Pe măsură ce citeam ”Ecuația fericirii”, cu fiecare capitol, aprobam și mă gândeam că această carte e the real deal. Da, are și ea un titlu pompos pentru că trebuie să ne atragă atenția, însă și oferă informație pe măsură. Continuă lectura „Ecuația fericirii”

Cu ultima suflare

cu-ultima-suflare-c1

“Severe illness wasn’t life-altering, it was life-shattering. It felt less like an epiphany—a piercing burst of light, illuminating What Really Matters—and more like someone had just firebombed the path forward.”

 

Am știut la ce să mă aștept când am pus mâna pe această carte la un târg dedicat lecturii. Dar am știut și că e un must read și mi-am dorit să o citesc chiar dacă am fost avertizată pe social media că e o poveste tristă. Cartea este despre moarte, însă în aceeași măsură și despre viață, pentru că nu o poți avea pe una fără cealaltă.

Am fost foarte plăcut surprinsă să descopăr că nu e doar o poveste lacrimogenă, ci și o serie de gânduri despre moarte la modul cel mai autentic, curajos și lipsit de clișee. În ”Cu ultima suflare” îl vei întâlni pe Paul Kalanithi, un neurochirurg diagnosticat la 30 și ceva de ani cu cancer pulmonar, cu un prognostic deloc încurajator. Însă, a reușit să facă față situației în mod rațional, cel puțin pe hârtie, fără a se alimenta cu prea multe speranțe false. Cred că însuși procesul de scriere a constituit un soi de terapie pentru el și o modalitate de a continua să lupte în fiecare zi cu boala și cu gândul că timpul îi este limitat. Continuă lectura „Cu ultima suflare”